Timiș: Centrele de vaccinare destinate în exclusivitate profesorilor, între promisiuni și realizare

Elena Avramescu 26.01.2021, 12:00
Timiș: Centrele de vaccinare destinate în exclusivitate profesorilor, între promisiuni și realizare

Centrele de vaccinare destinate în exclusivitate profesorilor. Dacă școala în formatul clasic de predare va începe odată cu semestrul al doilea, prea puțini profesori din județul Timiș vor fi vaccinați până atunci. Asta pentru că, în județ, sunt puține centre de vaccinare, cererea este mare, iar oamenii nu apucă să prindă un loc pe listele pentru imunizare.

Centrele de vaccinare destinate în exclusivitate profesorilor, între promisiuni și realizare

În aceste condiții, autoritățile locale au promis că vor deschide trei centre de vaccinare, două în Timișoara și unul la Lugoj, care să fie destinate exclusiv profesorilor.

Ca și măsură de prevenție împotriva răspândirii virusului SARS COV 2 în randul cadrelor didactice și al elevilor, au fost alocate judetului Timiș 3 fluxuri noi de vaccinare exclusivă a personalului din acest domeniu, care vor fi operaționale începand cu prima decadă a lunii februarie, a precizat Cornelia Bubatu, purtător de cuvânt al Direcției pentru Sănătate Publică Timiș.

Atât doar că promisiuni de deschidere a unor centre care să permită decongestionarea celor existente și posibilitatea vaccinării mai multor persoane au mai fost. Până acum însă, în Timișoara, funcționează conform platformei de vaccinare doar doua centre: la un mall și la Spitalul CFR. Restul sunt în comune limitrofe sau în alte localități din județ.

Centrele de vaccinare destinate in exclusivitate profesorilor
Dominic Fritz

În prezent avem două centre în funcțiune, alte două care sunt gata să fie date în folosință și încă 4 care pot fi pregătite mâine. Le punem pe toate la dispoziția Direcției de Sănătate Publică. Doar așteptăm să ni se aloce fluxuri și doze de vaccin, a precizat primarul Timișoarei, Dominic Fritz .

Timiș, pe ultimul loc în privința numărului de vaccinuri primite

Pe de altă parte, chiar dacă autoritoățile de mobilizează și reușesc să deschidă cele trei centre destinate exclusiv profesorilor, râmâne problema dozelor insuficiente de vaccin, Timișul fiind pe ultimul loc în privința numărului de vaccinuri primite.

De la începutul campaniei de vaccinare până în 19 ianuarie, în județul Timiș au fost distribuite 17.350 de doze de vaccin din cele 41.145 câte au ajuns la Timișoara pentru județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara. Din prima categorie au fost vaccinate 13.205 persoane, cadre medicale și din centrele medico-sociale, iar din categoria a doua, 2049 de persoane vulnerabile, a mai spus Dominic Fritz.

În plus, profesorii nu vor avea timp să facă și vaccinarea de rapel și să aștepte trecerea intervalului optim până când aceasta își face efectul, pentru că școala va fi deja începută. Ca de obicei, mulți se tem să-și spună deschis părerea, pentru a nu avea probleme cu cei din conducerea școlilor, inspectorat sau chiar minister. Așa că dau declarații, dar sub protecția anonimatului.

De două saptamâni mă chinui să ma înscriu în platformă, în Timișoara sau măcar undeva aproape. Zero locuri, zero locuri, zile în șir. Dacă mă duc în clasă, la catedră, vă dați seama la ce risc mă expun, să fiu zilnic cu 30 de copii într-o sală nu foarte mare, dar să nu am vaccinul făcut, când eu sunt în prag de pensionare și cu boală cronică?, se întreabă o învățătoare din Timișoara.

Dacă ar exista solidaritate între noi, profesorii, ar trebui să nu mergem la ore până nu primim cele două doze de vaccin și trece perioada pană la efectul maxim. Atunci poate s-ar mișca mai repede și cei care ar fi trebuit să organizeze centre pentru noi mai demult, nu acum, când vor să deschidă școlile ca să scape de proteste, a declarat o profesoară de la un liceu din oraș.

Pentru că Timișul se află de mai multe săptămâni în rândul județelor cu cele mai multe îmbolnăviri din țară, fiind încă în scenariul roșu, există posibilitatea ca, totuși, școlile să nu se deschidă în formula clasică de predare odată cu începerea semestrului doi. Conform Ministrului Educației, mai multe date despre subiect vor fi cunoscute în 2 februarie, când se va face o analiză a situației epidemiologe la nivel național.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...