Tichete de masă 2022. Motivul pentru care firma poate să nu le mai acorde angajaților

Ioana Bucur 04.03.2022, 11:46
Tichete de masă 2022. Motivul pentru care firma poate să nu le mai acorde angajaților

Folosite doar pentru achitarea mesei sau achiziționarea produselor alimentare, există un detaliu despre tichete de masă 2022 pe care angajații ar fi bine să îl știe. Care este motivul pentru care firma poate să nu le mai acorde. Cu toate că mulți români sunt obișnuiți să le primească, lună de lună, odată cu salariul, trebuie menționat că ele nu sunt obligatorii.

Tichete de masă 2022

Pentru mulți dintre angajații de la noi din țară, primirea lunară a tichetelor de masă este un lucru obișnuit. Ele sunt acordate în baza Legii nr. 165/2018, acestea putând fi utilizate doar pentru achitarea mesei sau achiziționarea de produse alimentare. Trebuie precizat că tichetele sunt un beneficiu, nu o obligație.

„Angajatorii, împreună cu organizaţiile sindicale legal constituite sau, acolo unde nu este constituit un sindicat, cu reprezentanţii salariaţilor, stabilesc de comun acord categoriile de bilete de valoare care se acordă angajaţilor, frecvenţa acordării acestora şi valoarea lor, acolo unde este cazul, precum şi unitatea emitentă”, se arată în Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare.

Angajatorii nu sunt obligați prin lege să le acorde niciunui angajat în mod special sau de la un anumit prag al profitului în sus ori unui număr minim de angajați.

Tichete de masă 2022. În aceste condiții, dacă firma ajunge în situația în care nu își mai poate permite, financiar, să le corde în continuare, le poate sista fără să fie nevoie de acceptul salariaților.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Tichete de masă 2022. Motivul pentru care firma poate să nu le mai acorde angajaților

În ce condiții poate firma poate să nu le mai acorde angajaților

Un detaliu important este unde anume au prevăzut firmele că acordă acest tip de tichete. În unele cazuri, firmele aleg, în mod nenecesar, să le treacă în chiar contractul de muncă, deși legea nu obligă la acest lucru, potrivit Avocatnet.ro.

Legea nr. 165/2018 prevede:

(3) Angajatorii, împreună cu organizaţiile sindicale legal constituite sau, acolo unde nu este constituit un sindicat, cu reprezentanţii salariaţilor, stabilesc prin contractele colective de muncă sau prin Regulamentul intern, după caz, clauze privind acordarea biletelor de valoare, care să prevadă cel puţin următoarele:

a) numărul salariaţilor din unitate care pot primi bilete de valoare şi valoarea nominală acordată, ţinând seama de posibilităţile financiare proprii ale angajatorilor;

b) categoriile de salariaţi care primesc bilete de valoare;

c) criteriile de selecţie privind stabilirea salariaţilor care primesc tichete de masă, ţinând seama de priorităţile socioprofesionale şi de alte elemente specifice activităţii.

În ceea ce privește Codul Muncii, acesta prevede regula modificării contractului numai prin acord, prin act adițional. „Cu titlu de excepţie, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de prezentul cod”.

„Modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre următoarele elemente:

a) durata contractului;
b) locul muncii;
c) felul muncii;
d) condiţiile de muncă;
e) salariul;
f) timpul de muncă şi timpul de odihnă”

Anumite aspecte ale contractului pot fi modificate fără să fie nevoie de acordul părților, inclusiv în rândul celor de mai sus există câteva excepții prevăzute de Codul muncii, unul dintre ele fiind cel legat de acordarea tichetelor de masă, în condițiile în care angajatorul le-a adăugat și în contractul individual.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...