Temperaturi extrem de mari, înregistrate simultan la ambii poli. Meteorologii, uluiți. Cum au explicat evenimentul. „Este dramatic”

Ana Anitoiu 21.03.2022, 21:54
Temperaturi extrem de mari, înregistrate simultan la ambii poli. Meteorologii, uluiți. Cum au explicat evenimentul. „Este dramatic”

Temperaturi extrem de mari față de cele obișnuite au fost înregistrate simultan la ambii poli ai Pământului. În unele zone din Antarctica s-au depistat valori termice cu peste 40 de grade Celsius mai ridicate față de cele normale, iar în unele zone din Arctica a fost cu 10 grade Celsius mai cald decât ar fi trebuit. Meteorologii s-au declarat surprinși de eveniment și au explicat ce s-a întâmplat.

Ce temperaturi record s-au înregistrat în Antarctica

În Antarctica, stațiile meteorologice au înregistrat temperaturi record, vineri, în timp ce regiunea se apropie de toamnă. Stația Concordia, aflată la 3.234 metri, a arătat -12,2 grade Celsius, o valoare termică mult mai crescută decât cele medii.

Între timp, staţia Vostok, aflată la 3.489 metri, a înregistrat -17,7 grade Celsius. Astfel, a fost stabilit un nou record. Baza Terra Nova din zona de coastă a arătat că temperaturile au fost chiar de 7 grade Celsius. Adică cu mult peste pragul de îngheţ.

Potrivit meteorologului Matthew Lazzara de la Universitatea din Wisconsin, care monitorizează temperaturile din zona Dome C II, de la 3.250 de metri, din estul Antarcticii, s-au înregistrat doar -10,1 grade Celsius, vineri. De obicei, aici temperatura este de -43 de grade Celsius.

Temperaturi extrem de mari, inregistrate simultan la ambii poli
Au fost inregistrate temperaturi extrem de mari, la ambii poli. Foto: unsplash.com

„Aceasta este o temperatură pe care ar trebui să o vedem în ianuarie, nu în martie. În ianuarie este vară acolo. Este dramatic”, a spus meteorologul Matthew Lazzara.

În medie, în Antarctica s-au înregistrat, vineri, cu 4,8 grade Celsius mai mult față de temperatura de referinţă din perioada 1979 – 2000, conform datelor furnizate de Climate Reanalyser de la Universitatea din Maine, pe baza modelelor meteorologice ale Administraţiei Naţionale Oceanică şi Atmosferică din Statele Unite ale Americii.

Ce temperaturi s-au înregistrat în Arctica

De asemenea, la Polul Nord, în Arctica, a fost mai cald cu 3,3 grade Celsius în ansamblu, vineri, față de media valorilor termice dintre anii 1979 și 2000. Comparativ, în lume, au fost cu doar 0,6 grade Celsius mai mult, în ansamblu, față de media din aceeși perioadă.

Specialiștii au atras atenția asupra faptului că Arctica se încălzeşte de două până la trei ori mai repede față de restul Pământului. Regiunea este considerată vulnerabilă la criza climatică.

Explicația specialiștilor pentru încălzirea simultană de la poli

Specialiștii de la Centrul naţional de date despre zăpadă şi gheaţă din Boulder, Colorado, s-au declarat surprinşi de acest eveniment. Omul de știință Walt Meier a declarat că de obicei nordul și sudul nu se  topesc în același timp, deoarece sunt în anotimpuri opuse. Cercetătorul a spus că evenimentul este unul neobișnuit.

Totuși, oamenii de știință au transmis că probabil a fost vorba despre un eveniment meteorologic întâmplător și nu despre o consecință directă a crizei climatice. Însă, ei au atras atenția că dacă acest lucru va începe să se întâmple în mod repetat, ar putea fi un motiv de îngrijorare, ca parte din încălzirea globală.

Urmăriți Impact.ro și pe