Temperatura pe care trebuie să o setezi în fiecare cameră a casei. Vei face economii uriașe lunar

11 10. 2022, 20:31

Încălzirea locuinței este necesară în sezonul rece, dar greșelile pe care le poți face încercând să ai confort în casă ți-ar putea aduce facturi usturătoare la utilități. Ca să faci economii uriașe în fiecare lună, este bine să știi ce temperatură trebuie să setezi, de fapt, în fiecare cameră.

Care este, de fapt, temperatura optimă în bucătărie și în sufragerie sau living

Bucătăria, sufrageria sau livingul sunt acele încăperi în care petreci cel mai mult timp liber alături de familie și prieteni. Este bine să ai în vedere faptul că o temperatură prea ridicată ar putea produce mai degrabă disconfort în aceste spații destinate socializării, în timp ce efectul asupra facturilor tale poate fi la fel de neplăcut.

De fapt, o temperatură optimă la care ar trebui să fie încălzite bucătăria și sufrageria este de aproximativ 19 sau 20 de grade Celsius.

Calorifer

Cât de cald ar trebui să fie în dormitoare, holuri și băi

Căldura excesivă nu se numără printre aliații unui somn de calitate. Specialiștii recomandă ca în aceste spații, temperatura să fie menținută la aproximativ 16 până la 17 grade Celsius. Sub o pătură grea, la o astfel de temperatură, somnul odihnitor este aproape imposibil de ratat.

Pe de altă parte, în holuri nu are rost să dai drumul la căldură, pentru că acestea sunt spații în care nu petrece nimeni prea mult timp. În schimb, în băi, este bine să porniți un calorifer atunci când faceți duș sau baie, după care să-l opriți.

Mai este recomandat să ții închise ușile dormitoarelor sau pe cele ale sufrageriei ce se deschid spre un hol sau o baie, astfel încât aceste spații să se încălzească într-un timp cât mai scurt, iar căldura din ele să nu se piardă ulterior, inutil, obligându-te să consumi mai multă energie pentru o temperatură plăcută în camera în care îți petreci timpul.