EXCLUSIV

Tavi Clonda dă cărțile pe față. Motivul pentru care el și Gabi Cristea exclud posibilitatea unui nou copil în familie. „Avem și noi o limită” EXCLUSIV

Ana Maria Păsat 02.08.2022, 20:57

După ce a glumit că pe lângă cele două fetițe suerbe pe care le are, mai e loc încă de vreo șase copii, soțul Gabrielei Cristea a mărturisit că este exclus ca familia lor să se mai mărească. Altfel, cei doi vor zbura pentru prima oară, singuri, fără micuțe, urmând a pleca pentru câteva zile într-o minivacanță la Istanbul, după cum au declarat în exclusivitate pentru impact.ro.

„Este exclus să mai facem un copil”

Gabriela Cristea și Tavi Clonda sunt împreună de aproximativ opt ani, și-au oficializat relația în anul 2015 și au două fetițe superbe, pe care le cresc singuri, fără a beneficia de ajutorul vreunei bone. Chiar dacă au o căsnicie reușită și ar mai fi loc încă de vreo șase copii, cum a glumit, recent, artistul, acesta dă cărțile pe față și dezvăluie motivul pentru care este exclus ca familia lor să se mai mărească.

„Este exclus să mai facem un copil. Dacă s-ar mai putea, am mai vrea și șapte, dar avem și noi o limittă. Avem de muncă și două prințese, jocul s-a încheiat. De când avem copii, e altceva, e o presiune anume, o responsabilitate”, a declarat Tavi Clonda pentru impact.ro.

Tavi Clonda dă cărțile pe față. Motivul pentru care el și Gabi Cristea exclud posibilitatea unui nou copil în familie. „Avem și noi o limită” EXCLUSIV
Tavi Clonda, impreuna cu cele doua fetite ale sale

Primul lor zbor în doi, de când sunt părinți

De când sunt părinți, potivit mărturisirilor artistului, acesta și soția sa nu au mai reușit să plece singuri, întrr-o vacanță peste hotare. O vor face în această vară, când cuplul va petrece câteva zile fără fete, la Istanbul.

„Vom merge în Istanbul, doar noi doi. Gabi are filmărri pentru promo la emisiunea din toamnă. Va fi prima oară când vom zbura amândoi fără copii. Așa, singur, am mai fost. Fetele rămân la mama la Brașov, le place acolo, mai ales că bunica lor stă tot la curte. La bloc nu cred că s-ar fi obișnuit, nu aveau răbdare, chiar dacă le scotea afară”, ne-a mai spus artistul..

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

De asemenea, tot în aceast vară, pentru prima oară de când sunt părinți, cei doi soți au rămas singuri acasă, timp de o săptămână, perioadă în care au vorbit însă de mai multe ori pe zi cu mcuțele.

„Am trecut la nivelul următor, ne-am luat inima în dinți și recent am lăsat fetele cu mama, la Brașov, timp de o săptămână, pentru că am avut treabă acasă. Important că lor le-a plăcut la bunica, nu ne-au sunat să mergem să le luăm. Așa am stat și noi în doi”, a adăugat Tavi Clonda.

„Trebuie să și investesc”

În ceea ce privește cariera sa artistică, soțul Gabrielei Cristea ne-a mărturisit că va reveni în forță de la anul, cu noi proiecte.

„Concertele merg așa și așa, ce mai vine din inerție. Dar de la anul, trebuie să și investesc, să mai scot piese. Acum cânt mai mult cu bandul, dar mai am și nunți unde merg singur, doar cu pianistul. E cam greu în această perioadă, dar dacă ești optimist, atunci devine mai ușor”, ne-a mai spus artistul.

Urmăriți Impact.ro și pe