Tatăl Simonei Halep a rupt tăcerea privind acuzațiile de dopaj. După prima sa reacție la acest scandal, Stere Halep a dezvăluit ce obicei are sportiva, care a fost suspendată provizoriu din tenis după ce a fost testată pozitiv cu substanța interzisă roxadustat.
Stere Halep a transmis că el și fiica lui nu bănuiesc pe nimeni că i-ar fi făcut rău în mod intenționat, pentru că bănuiala este „cel mai mare păcat”. El a precizat că atunci când a spus că se simte trădată, Simona Halep s-a referit la faptul că se simte trădată de ceea ce se întâmplă, nu neapărat de cineva anume.
În plus, tatăl Simonei Halep a dezvăluit un obicei pe care îl are sportiva – acela de a nu bea apă decât din sticle sigilate. Stere Halep a precizat, totuși, că fiica lui a avut nevoie de unele medicamente.
„Nu e vinovată cu absolut nimic. Ea a luat (medicamente, n.r.) pentru glande, dar nu știm nimic. Cine să prescrie așa ceva? Simona nici n-are medic personal, n-a avut niciodată”, a declarat Stere Halep.
„Simona e curată. Peste 100% am încredere. Simona e corectă cu tot globul. Eu spun că speranțele (n.r. în a-și demonstra nevinovăția) sunt de 100%, dar specialiștii vor stabili. Nu cunosc, nu sunt medic, sunt un simplu tată și atât”, a mai spus, sâmbătă, tatăl sportivei.
În prima reacție la acuzația de dopaj adusă fiicei sale, Stere Halep a spus că acest lucru i se poate întâmpla oricărui sportiv, că sportiva este nevinovată și că Dumnezeu va scoate la lumină adevărul.
Stere Halep a adăugat că starea jucătoarei de tenis este foarte bună, pentru că în suflet este curată, astfel că nu are de ce să se teamă. Sportiva riscă o suspendare de patru ani în urma acuzației de dopaj ce i-a fost adusă. Campioana, care a câștigat turneele de Grand Slam de la Roland Garros, în 2018, și Wimbledon, în 2019, a anunțat că va lupta pentru a-și demonstra nevinovăția.