Țara în care încep cursurile de limba română pentru copii. Părinții vor fi foarte încântați

Stan Filon 04.05.2022, 16:21
Țara în care încep cursurile de limba română pentru copii. Părinții vor fi foarte încântați

Vești bune pentru românii plecați peste hotare! Aceștia vor avea ocazia să își dea copiii la cursuri de limba română, ce puțin în Italia, acolo unde Ambasada României a făcut marele anunț. Așadar, s-a aflat că Institutul Limbii Române a demarat pregătirea anului școlar 2022-2023 pentru Cursul de limbă, cultură și civilizație românească (LCCR) din unitățile de învățământ europene, inclusiv din Italia.

Țara în care încep cursurile de limba română pentru copii

Ambasada României la Roma a anunțat că Institutul Limbii Române a demarat pregătirea anului școlar 2022-2023 pentru Cursul de limbă, cultură și civilizație românească (LCCR) din unitățile de învățământ europene   – Ajută-ți copilul să urmeze cursuri de limba română în școala pe care o frecventează în Italia! Ambasada României în Italia a informat oficiile școlare regionale (Ufficio Scolastico Regionale-USR) cu privire la acest program, solicitând comunicarea interesului pentru organizarea unor grupe pentru cursul LCCR până la 12 mai 2022.

„Oficiile școlare regionale manifestă interesul pentru organizarea cursurilor de limbă română doar la cererea părinților copiilor români, așadar, pentru ca cei mici să beneficieze de acest curs, trebuie să solicitați grădiniței, școlii sau liceului în care învață copilul dumneavoastră formarea unor astfel de grupe”, transmite  Ambasada României la Roma.

Tara in care incep cursurile de limba romana pentru copii
Tara in care incep cursurile de limba romana pentru copii

Care sunt condițiile pentru predarea cursului de limbă română

Dar care sunt condițiile pentru ca elevii români să poartă urma acest curs al Institutului Limbii Române? Ei bine, frupele LCCR se pot organiza începând chiar de la grădiniță, unde trebuie să fie cel puțin 7 preșcolari români, și poate fi studiat până la liceu, unde trebuie să fie cel puțin 15 elevi români.

Proiectul privind predarea Cursului opţional de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească (LCCR) în unităţi de învăţământ din state membre ale Uniunii Europene are ca principal obiectiv predarea acestui curs elevilor români înscrişi în unităţi de învăţământ din state membre ale Uniunii Europene.

Intenţia cursului este de a asigura copiilor români, care locuiesc în afara graniţelor ţării,  pe teritoriul ţărilor membre ale Uniunii Europene, condiţiile necesare prezervării identităţii  lor culturale. Se doreşte facilitarea reintegrării copiilor de vârstă şcolară în sistemul educativ românesc, în cazul revenirii acestora în România.

Proiectul este deschis tuturor elevilor care studiază în unităţile şcolare din statul-gazdă. În urma dialogului purtat cu autorităţile cu responsabilităţi în domeniul educaţiei din țările-gazdă putem opina că, într-o Europă multiculturală şi plurilingvistică, un asemenea proiect poate fi atractiv inclusiv pentru statul care găzduieşte proiectul sau pentru copiii de alte naţionalităţi care locuiesc în ţara respectivă.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...