Țara din Europa în care nu mai poți să faci cumpărături duminica. E decizie de la stat

Ioana Bucur 27.08.2022, 15:01
Țara din Europa în care nu mai poți să faci cumpărături duminica. E decizie de la stat

Pentru cei mai mulți, zilele de weekend sunt dedicate nu doar relaxării, ci și rezolvării diferitelor sarcini pentru casă, de la curățenie până la achiziționarea produselor necesare pentru următoarea săptămână. Autoritățile unui stat au o altă viziune și sunt pe cale să o transforme în realitate pentru toți cei care locuiesc acolo. Aceasta este țara din Europa în care nu mai poți să faci cumpărături duminica: „Această zi ar trebui să fie petrecută cu familia, nu în magazin”.

Unde în Europa nu mai poți să faci cumpărături duminica

Viețile a zeci de milioane de oameni urmează să fie reorganizate. Tradiția de a petrece zilele de weekend umblând din magazin în magazin pentru a cumpăra toate produsele de care avem nevoie în următoarele zile este pe cale să devină istorie. Cel puțin, asta este dorința statului.

Joi, Marlena Malag, ministrul Familiei din Polonia, a vorbit despre interdicția cumpărăturilor în zilele de duminică, precizând că „e timpul pentru familie, pentru rugăciune, nu pentru shopping”.

„Duminica e cea mai importantă zi a săptămânii. Această zi ar trebui petrecută cu familia. Este timpul ca familia să se roage, nu să petreacă timpul în magazin. Am vrea să vorbim despre asta la masa rotundă”, a explicat Malag.

Ministrul a spus că se lucrează la operaționalizarea acestei interdicții și că pentru aplicarea sa va fi nevoie de implicarea Inspectoratului de Muncă.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

„Vom lucra la această idee pentru a o operaționaliza. Planificăm o astfel de întâlnire. Trebuie să fie implicat și Inspectoratul de Muncă pentru a pune în aplicare efectiv ceea ce este prevăzut în lege, deoarece legea care interzice activitatea comercială duminica este un act strict”, a spus Malag, potrivit Business Insider.

Tara din Europa in care nu mai poti sa faci cumparaturi duminica. E decizie de la stat

Interdicția, introdusă din 2018, cu unele excepții

În 2018, guvernul conservator ce era condus, la acea vreme, de Partidul Lege și Justiție (PiS), a introdus prima oară interdicția ce vizează comerțul în zilele de duminică ca răspuns la o inițiativă lansată de sindicatul „Solidaritatea” și susținută de Biserica Catolică.

Interdicția prevede și mai multe excepții, exploatate din plin de lanțurile de magazine din întreaga țară. Una dintre ele – aceea că centrele comerciale puteau rămâne deschise dacă ofereau servicii poștale – a fost anulată de guvern la începutul acestui an.

Alți retaileri au reușit să evite interdicția folosind case de marcat de tip autoservire, având un singur angajat care lucra oficial „care aranja doar marfa pe rafturi”.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...