Tânăr împușcat în cap pe stradă, în timp ce se plimba cu iubita de mână. Momentul șocant a fost filmat Video

Cătălina Burghelea 31.01.2022, 06:12
Tânăr împușcat în cap pe stradă, în timp ce se plimba cu iubita de mână. Momentul șocant a fost filmat Video

Un bărbat din Popești-Leordeni, județul Ilfov, a fost împușcat în cap pe stradă, la lăsarea întunericului, în timp ce se plimba cu partenera lui. Incidentul șocant a avut loc joi, 27 ianuarie, între orele 22.40 – 22.50, pe strada Amurgului din oraș. Oamenii legii fac acum cercetări pentru a-l descoperi pe făptaș.

Incident tulburător la doi pași de Capitală! Bărbat împușcat în cap pe stradă

Un tânăr din orașul ilfovean Popești-Leordeni a fost împușcat în cap cu un pistol cu bile, de către un necunoscut, în timp ce se afla pe stradă, la o plimbare cu iubita sa. Bărbatul a fost rănit destul de grav, iar polițiștii încearcă să îl găsească pe atacator cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din zonă.

Iubita bărbatului, care a fost martoră la incident, a explicat că partenerul ei „a fost împușcat în cap cu un pistol de bile”, fiind rănit destul de grav. Cuplul nu și-a dat seama ce s-a întâmplat decât la spital, după ce tânărul s-a prezentat cu o durere acută în zona frunții. Acesta a crezut că a fost lovit de o piatră care ar fi sărit de sub roata unei mașini. În realitate, rana era cauzată de o armă.

Făptașul a tras cu un pistol tip airsoft

Ajunsă la un spital din Capitală și examinată, victima a aflat că a fost împușcată în cap! Medicii i-au extras din rană o bilă din plastic de mici dimensiuni, care provine de la un pistol tip airsoft (cu bile). Acum, Poliția Ilfov face cercetări, în vederea descoperirii vinovatului.

„La data de 28 ianuarie a.c, la sediul poliției Orașului Popești -Leordeni s-a prezentat o persoană care a sesizat faptul că în seara zilei de 27 ianuarie a.c. , în timp ce se afla in localitatea Popesti-Leordeni, pe strada Amurgului, fiind însoțit de prietena sa, a simțit o durere in zona frunții, crezând ca o piatră a sărit de la roata unei mașini ce se deplasa pe strada.

La aceeași dată, persoana în cauză s-a prezentat la o unitate spitalicească din municipiul București, ocazie cu care fiind examinat de medici i s-a extras din zona frunții o bilă de plastic de mici dimensiuni, de culoare albă, ce poate proveni de la un pistol de tip airsoft”, a transmis Poliția Română într-un comunicat.

captură foto Antena 3
captură foto Antena 3

Ce spune victima împușcată despre incidentul șocant

„Am simţit o durere în frunte, dar n-am ştiut ce s-a întâmplat. Nu ştim exact deocamdată ce am păţit. Mergeam pe stradă şi am simţit la un moment dat o durere în frunte. Mi-a zis prietena că îmi curge sânge din frunte.

Joi seara, la ora 23 ne-am întors la prietenii noştri şi ne-au dus ei la spital. Acolo nu mi-a spus că e o pietricică, ci că e o bilă albă. Am auzit la un moment dat un zgomot, un fluierat şi apoi am simţit durerea în frunte. S-a întâmplat totul foarte repede”, a declarat Traian Curteanu, pentru Antena 3.

Momentul a fost filmat de camerele video din zonă

Tânărul aşteaptă acum ca Poliţia să-l identifice pe făptaş, ca să înţeleagă de ce a pățit asta. Traian Curteanu nu știe să aibă vreun conflict cu cineva, de aceea șocul este și mai mare. Acesta a precizat că a depus o plângere la Poliție și speră ca vinovatul să fie găsit, pe baza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din zonă.

„Nu ştiu dacă a fost cineva cu intenţie sa mă împuşte, cred că a fost mai mult o joacă prostească. Nu cred că am greşit cuiva atât de tare încât să facă chestia asta intenţionat. Am depus plânere penală ieri seara, azi de dimineaţă am fost la IML”, a adăugat bărbatul.

„Am depus o plângere la poliție, am fost la IML, mi-au făcut expertiză medico-legală. Așteptam sa vedem ce o să facă cei de la Poliție. Polițiștii m-au asigurat că în zonă sunt foarte multe camere și care înregistrează numerele de înmatriculare și sunt mari șanse să găsim vinovații”, a explicat victima.

Poliția face cercetări

Oamenii legii încearcă să-l găsească pe cel care l-a împușcat în cap cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele video din zonă.

Urmăriți Impact.ro și pe
Cătălina Burghelea
Este redactor Playtech. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării și a masterului în Marketing Online din cadrul ASE, Catalina Burghelea s-a alaturat echipei de stiri de...