Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2022. Ce nu este bine să faci sub nicio formă. Tradiții și obiceiuri
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2022, tradiții și obiceiuri. Creștinii ortodocși și catolici cinstesc în fiecare an, la data de 29 august, Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul – una dintre cele mai mari sărbători ale românilor. În această zi nu ai voie să folosești cuțitul, să mănânci fructe rotunde și nici usturoi sau ceapă. Ce alte lucruri sunt strict interzise în ultimul praznic al anului bisericesc, afli în continuare.
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2022. Ce nu este bine să faci sub nicio formă. Tradiții și obiceiuri
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este sărbătoarea care încheie anul bisericesc, potrivit calendarului ortodox 2022, întrucât pe 1 septembrie începe un nou an bisericesc. Sfântul Ioan Botezătorul, ultimul praznic al anului, este praznuit an de an pe data de 29 august.
Sfântul proroc Ioan Botezătorul, care a anunțat venirea lui Hristos, propovăduind „vestea cea bună“ a Întrupării Sale, este singurul sfânt căruia Biserica Ortodoxă Română (BOR) i-a închinat o zi specială de post. Potrivit tradițiilor creștine, ziua în care a fost tăiat capul Sfântului Ioan este considerată zi de post și rugăciune, fiind asemănată cu Vinerea Patimilor. Se spune că la fel se postește în fiecare vineri, ca zi a răstignirii, tot așa se cuvine să se postească și în această zi.
Cine a fost Sfântul Ioan Botezătorul?
Sfântul Ioan Botezătorul, Înaintemergător al Domnului, a fost înaintea Mântuitorului Iisus Hristos, atât în viață, cât și în moarte. S-a născut în cetatea Orini, avându-i ca părinți pe preotul Zaharia și Elisabeta, descendentă a seminției lui Aaron. Nașterea pruncului Ioan a fost vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia, cel din urmă nesocotind profeția, întrucât Elisabeta era în vârstă când au primit vestea. Din acest motiv, Zaharia va rămâne mut până la punerea numelui fiului său.
Există o lungă perioadă din viața prorocului despre care nu există informații, dar se cunoaște că s-a retras în pustiul Bethabara, unde se ruga și medita. În deșert, Ioan a dus o viață de aspre nevoințe, umblând într-o haină de par de cămilă și mâncând miere sălbatică și lăcuste, până ce a primit poruncă să înceapă să predice. Rolul său nu a fost doar acela de a pregăti poporul pentru venirea lui Iisus, ci și acela de a-L descoperi lumii drept Mesia și Fiul lui Dumnezeu.
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2022
La fel cum Iisus Hristos avea să pătimească pentru păcatele omenirii, ot aşa şi Mergătorul Său înainte avea să sufere moartea din pricina fărădelegii lui Irod. Potrivit Sfintelor Scripturi, pe vremea când Sfântul Ioan propovăduia, Galileea era condusă de către Irod Antipa, care i-a pus gând rău prorocului după ce acesta nu s-a sfiit să-l înfrunte pe rege, spunându-i că nu îi este îngăduit să ia pe femeia fratelui său și condamnând în auzul tuturor legătura nelegiuită cu Irodiada (incest).
În ura ei de moarte, Irodiada, soția fratelui lui Irod, a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase și plăcuse oaspeților și îndeosebi lui Irod, să-i ceară regelui capul Botezătorului ca răsplată, după ce acesta îi spusese că poate să-și aleagă până la jumătate din împărăție.
Totul s-a petrecut la un ospăț prilejuit de sărbătorirea zilei de naștere a lui Irod, la care au fost invitați mulți demnitari. În miezul nopții, Irod poruncește tăierea capului lui Ioan, care i-a fost adus pe o tipsie conducătorului, cu sângele care încă mai picura. Capul Sfânului Ioan a avut o istorie aparte, după tradiția Bisericii, fiind de trei ori pierdut și de trei ori aflat.
Ce nu e bine să faci în această zi
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este una dintre cele mai mari sărbători, fiind trecută cu cruce roșie în calendar. Odată cu această sărbătoare s-au aflat și o serie de tradiții, obiceiuri și superstiții, care se respectă cu strictețe chiar și-n ziua de azi.
În ziua de 29 august, când este prăznuită Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, nu se lucrează, nu se spală și nu se fac munci ale câmpului. Există însă și obiceiuri mai puțin știute, care se țin cu sfințenie de bătrâni. Odată cu trecerea timpului, acestea au încetat să mai fie transmise din generație în generație.
Unul dintre cele mai vechi obiceiuri este acela de a duce la biserică, spre sfințire, mere, pere, castraveți și struguri. Ulterior, fructele se împart celor flămânzi și săraci, copiilor și bătrânilor, în amintirea sufletelor plecate dintre cei vii și nu numai. Pachetele cu pâine și struguri se împart, totodată, și pentru bunăstarea familiei, pentru liniștea casei și pentru spor.
Mulți credincioși știu deja că este bine să postești în această zi, însă puțini sunt cei ce știu că este ideal să ții post negru și să consumi doar o turtă de mălai sau grâu. Acest obicei se ține îndeosebi pentru sănătate și iertarea păcatelor. Astfel, încă din seara de dinaintea sărbătorii nu se mai consumă nimic, în afara de apă, până la sfârșitul celei de-a doua zi.
Tradiții și obiceiuri
- În popor există credința că pe 29 august este interzisă folosirea cuțitului, pâinea, de pildă, fiind ruptă cu mâna;
- În această zi de sărbătoare nu se consumă varză, deoarece se spune că lui Ioan Botezătorul i s-a tăiat capul pe varză de 7 ori şi a înviat;
- De asemenea, de sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul este absolut interzis consumul de vin, întrucât această băutură reprezintă sângele Sfântului Ioan, dar și al Mântuitorului Iisus;
- În popor se vorbea și de începerea unui post numit „de la cruce până la cruce“, care ținea până pe 14 septembrie (Înălțarea Sfintei Cruci), neconsemnat în calendarul creștin;
- Tot în popor era întâlnită și interdicția de a tăia și mânca fructe și legume cu formă rotundă, ca de exemplu pepenele. De menționat însă aceste obiceiuri nu au legătură cu Sfânta Scriptură și, prin urmare, nu trebuie respectate cu strictețe.
Rugăciune către Sfântul Ioan Botezătorul
„Sfinte Ioane, Înainte-mergătorule, frumuseţea cerului şi bucuria pământului, cel ce prin tăierea capului tău pământul întreg l-ai sfinţit, primind această smerită rugăciune a noastră, izbăveşte-ne din toate nevoile şi ne scoate din chinul ce va să fie, pe noi, cei ce te lăudăm cu credinţă şi nădejde. Ca unul ce stai înaintea scaunului lui Hristos, ajută-ne să-i biruim pe vrăjmaşii văzuţi şi pe cei nevăzuţi. Izbăveşte-ne din tot necazul şi, având îndrăznire către Domnul, fereşte-ne de ispitele acestui veac. Dăruieşte-ne nouă, Sfinte Ioane Proorocule, putere din cer şi, ca unul ce eşti făclie strălucitoare, luminează-ne pe noi, cei ce alergăm la slăvita prăznuire a trecerii tale la Domnul. Amin!“.