Percheziții de amploare la rudele lui Leo de la Strehaia! Trei bărbați din Strehaia au fost vizați de procurori, după ce s-au lăudat pe rețelele sociale cu averile lor. Și-au expus bolizii de lux, dar și aurul, iar acum procurorii au descins la domiciliile lor, într-un dosar de evaziune fiscală. Oamenii legii au săpat în curțile suspecților și au găsit adevărate comori.
Mai multe percheziții au avut loc recent în localitatea Strehaia, județul Mehedinți, într-un dosar de evaziune fiscală. Procurorii au descins la trei bărbați, veri cu Leo de la Strehaia. Aceștia și-au expus averile pe rețelele sociale, unde au pozat alături de bolizi de sute de mii de euro, dar s-au fotografiat și cu mult aur.
Procurorii au dat ordin să se sape în curtea suspecților, iar surprizele nu au întârziat să apară. Au scos din pământ sute de monede de aur, unele având o greutate chiar și de un kilogram! În plus, bolizii cu care suspecții s-au lăudat pe internet au fost puși sub sechestru. Vorbim despre patru autoturisme Lamborghini, în valoare totală de 1.000.000 de euro.
La domiciliu a fost găsit și unul dintre verii lui Leo dela Strehaia, care a fost reținut de procurori sub acuzația de evaziune fiscală. Paguba adusă statului este estimată la peste 20 de milioane de euro, potrivit gândul.ro. Ceilalți doi suspecți au reușit să fugă, înainte de venirea procurorilor și sunt informații care spun că ar fi părăsit deja țara.
Tot pentru evaziune fiscală a fost condamnat și Leo de Strehaia, care a fost condamnat la doi ani și șase luni de închisoare și își ispășește deja pedeapsa la penitenciarul din Drobeta Turnu Severin. În același dosar a fost condamnată și mama lui Leo de Strehaia, care a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare, tot pentru evaziune fiscală.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]