Surse: Românii au voie la slujba de Înviere. Aceasta va fi ținută până la ora 2.00

Stan Filon, Radu Oprișan 25.03.2021, 13:35
Surse: Românii au voie la slujba de Înviere. Aceasta va fi ținută până la ora 2.00

Românii au voie să meargă la slujba de Înviere! Decizia a fost luată în urmă cu scurt timp, după ce premierul Florin Cîțu a avut o întâlnire cu reprezentanții cultelor, care au insistat ca bisericile să fie deschise, iar oamenii să poată merge în voie să ia Sfintele Paști și Sfânta Lumină.

Românii au voie la slujba de Înviere

Așadar, la întâlnirea dintre premierul Florin Cîțu și reprezentanții cultelor s-a luat decizia ca românii să poată merge la biserică până la ora 02:00 dimineața, potrivit unor surse citate de Digi 24. Aceștia vor fi obligați să respecte toate normale de igienă impuse de Guvern.

Așadar, autoritățile fac excepție de la regulile de restricție de circulație doar pentru noaptea de Înviere, însă noi măsuri urmează să fie anunțate în perioada următoare!

Și președintele Klaus Iohannis a spus în mai multe rânduri că vrea ca românii să poate merge la biserică, de Paște, însă în sigurață. Șeful Statului a spus că dorește ca familiile să se poate reuni, de Paște, dar tot în siguranță.

Președintele Klaus Iohannis a spus că vrea ca românii să meragă la biserică în noaptea de Înviere

„Anul acesta sărbătorile sunt la o distanță mare (Paștele catolic față de cel ortodox – n.r.). Acum în 4 aprilie vor sărbători catolicii, evanghelicii, reformații, iar la începutul lunii mai vor sărbători creștinii ortodocși. Eu îmi doresc tare mult să gestionăm pandemia în așa fel încât lumea să poată să meargă și la biserică, să se întâlnească, sigur, în cerc mai restrâns, dar să se poată întâlni cu familia fără să avem petreceri cu multe persoane. Nu îmi doresc să îngrădim accesul la biserică. Sunt Sfintele sărbători de Paști, oamenii vor să meargă la biserică și trebuie să găsim soluții ca să poată merge la biserică”, a subliniat șeful statului.

Până astăzi, 25 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 919.794 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.651 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2. Până astăzi, 22.719 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, 140 murind doar în ultimele 24 de ore. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.336, dintre acestea 1.348 sunt internate la ATI.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...