Eliza și Cosmin Natanticu s-au întors de la Asia Express, emisiune unde încă nu se știe cum s-au descurcat, deoarece va fi difuzată de Antena 1 de la 1 septembrie. Cert este faptul că ceva nu i-a convenit deloc Elizei, deoarece cum s-a întors acasă, a și intrat la dietă! Frumoasa vedetă ne-a povestit ce planuri de viitor au cei doi.
Eliza și Cosmin Natanticu formează un cuplu de mai bine de 9 ani, dar de trei ani formează o familie. I-a cununat bunul prieten al lui, Mihai Bobonete și soția sa și nu se dau în vânt după publicitate. Cel puțin până acum și-au ținut viața privată cât mai departe de ochii curioșilor. Ei bine, totul s-a schimbat acum.
Eliza Natanticu ne-a povestit ce planuri de viitor are acum, după ce s-a întors de la Asia Express. Pe scurt, este vorba despre un reality-show, în care cele două vedete poftește internauții în viața lor de zi cu zi. ”Lansăm o nouă emisiune online, mai exact un realitty-show care o să se numească ‘Natanticii’. Aici cei care ne îndrăgesc activitatea pot vedea ce facem noi în fiecare zi, cum decurge o zi din viața noastră.
Avem timp și pentru noi doi, chiar dacă muncim de dimineață până seară. De exemplu, pot să îți mai spun că mai avem un nou membru în familie, mai exact un cățeluș pe care l-am adoptat de la o doamnă care nu mai putea avea grijă de el. Este ca un copilaș pentru noi. Trebuie îngrijit: spălat și să îi dai de mâncare ca la un bebeluș. În primă fază, Cosmin a respins-o, însă s-a gândit mai bine și a acceptat-o cu timpul, acum o îndrăgește tare mult”, a adăugat ea.
Se pare că ușor nemulțumită de cum s-a prezentat la Asia Express sau poate pentru noua emisiune din online, Eliza a intrat la dietă și a reușit chiar să dea jos două kilograme deja. Vedeta ne-a mărturisit mai exact cum a reușit să scape de primele kilograme.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]”Am început din nou să țin o dietă alcalină adică fără carne, fără ouă, mai multe supe cât mai naturale și tot așa. Am renunțat la dulciuri sau mâncăruri de la fast-food. M-am apucat recent de dietă și am slăbit deja două kilograme. Intenționez să am grijă mai mult de mine decât am avut până acum”, ne-a spus aceasta.