SUA și Coreea de Sud stârnesc îngrijorări. Au lansat patru rachete în largul coastelor Coreei de Nord

Elena Avramescu 05.10.2022, 08:10
SUA și Coreea de Sud stârnesc îngrijorări. Au lansat patru rachete în largul coastelor Coreei de Nord

În cursul acestei dimineți, SUA și Coreea de Sud au surprins pe toată lumea atunci când au decis să lanseze patru rachete în largul coastei de est a Peninsulei Coreene, a notat CNN, care citează Statul Major Întrunit al Coreei de Sud. Testul reprezintă al doilea exercițiu al celor doi aliați în mai puțin de 24 de ore, și se întâmplă după un demers provocator al Coreei de Nord, care marți dimineața lansase fără niciun fel de avertisment o rachetă balistică deasupra Japoniei.

Patru rachete au fost lansate de SUA și Coreea de Sud

„Nu este prima dată când facem acest lucru ca răspuns la provocările Nordului, pentru a ne asigura că ne putem demonstra propriile capacități.

Vrem să vedem denuclearizarea peninsulei coreene, liderul nord-coreean Kim Jong-un nu a arătat vreo intenție de a merge în această direcție, dimpotrivă, se mișcă în direcția opusă prin continuarea acestor teste cu rachete, care reprezintă încălcări ale rezoluțiilor Consiliului de Securitate”, a declarat John Kirby, coordonatorul pentru comunicare strategică al Consiliului de Securitate Națională de la Casa Albă, pentru CNN.

Se pare că lansarea rachetei balistice cu rază medie de acţiune, care a survolat Japonia, este considerată o premieră după 2017, fiind o escaladare în campania intensivă de testare de armament desfăşurată de Phenian. Casa Albă nu a stat pe gânduri iar la scurt timp după gestul de sfidare al Phenianului, a anunțat că Statele Unite s-au consultat cu Japonia şi Coreea de Sud în vederea unui răspuns ferm.

CNN a mai notat faptul că aliații răspund la testele cu rachete ale Coreei de Nord prin exerciții militare, de cele mai multe ori. Astfel că SUA și Coreea de Sud au răspuns provocării cu un exercițiu de bombardament în care a fost implicat un avion de vânătoare sud-coreean F-15K ce a tras două rachete aer-sol asupra unei ținte virtuale într-un poligon de tragere aflat la vest de Peninsula Coreeană.

Coreea de Nord a lansat două rachete balistice. Se întâmplă chiar înainte vizitei Kamelei Harris în Sud
Coreea de Nord a lansat două rachete balistice. Se întâmplă chiar înainte vizitei Kamelei Harris în Sudcor

În plus, se pare că lansarea de miercuri a inclus patru rachete ATACMS, fiind cunoscute și sub numele de sisteme de rachete tactice. Acestea sunt rachete sol-sol care pot zbura maxim 320 de kilometri. John Kirby, coordonatorul pentru comunicare strategică al Consiliului de Securitate Națională de la Casa Albă, a mărturisit că această lansare a fost făcută pentru a demonstra că SUA și aliații lor au capacitățile militare pregătite pentru a răspunde provocărilor Nordului.

Coreea de Nord a decis să-și intensifice tirurile încă de la începutul acestui an după ce și-a revizuit legislația pentru a face ireversibil statutul de putere nucleară.

„Nu trebuie să se ajungă la asta. I-am făcut cunoscut clar lui Kim Jong Un că suntem gata să ne aşezăm la masă fără condiţii prealabile”, a mai spus John Kirby.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...