STUDIU. Viața ar putea reveni la normal datorită variantei Omicron. Când s-ar putea încheia pandemia

Beatrice Dumitru 04.01.2022, 11:14
STUDIU. Viața ar putea reveni la normal datorită variantei Omicron. Când s-ar putea încheia pandemia

Tot mai mulți specialiști susțin că anul acesta viața va reveni la normal, după o perioadă în care lumea a fost dată peste cap de pandemia de coronavirus, care a izbucnit în decembrie 2019, în China. Și chiar varianta Omicron este cea care ar putea duce la încheierea pandemiei, potrivit unui nou studiu.

Pandemia s-ar putea încheia în două luni

Tyra Grove Krause, epidemiolog-șef la State Serum Institute din Danemarca, o agenție guvernamentală care supraveghează evoluția pandemiei în aceaastă țară, a spus că se așteaptă să se întregistreze un vârf al numărului de cazuri cu noua variantă Omicron spre sfârșitul acestei luni.

Aceasta a mai precizat că un nou studiu al organizației a constatat că riscul de spitalizare cauzat de Omicron este de jumătate față de varianta Delta. Ea a mai precizat că noile date ale autorităților dau speranța că pandemia s-ar putea încheia în doar două luni în Danemarca, dar și în lume, iar viața ar putea reveni la normal, informează The Sun.

STUDIU. Viața ar putea reveni la normal datorită variantei Omicron. Când s-ar putea încheia pandemia
Pandemia s-ar putea încheia în două luni.

Cred că acest lucru se va întâmpla în următoarele două luni și apoi sper că infecția va începe să scadă și să ne recuperăm viața normală”, a declarat Tyra Grove Krause.

Booster-ul protejează împotriva Omicron

Studiul danez arată că Omicron nu produce forme severe ale bolii, față de alte tulpini, la fel ca și o cercetare recentă din Regatul Unit, care a dezvăluit că riscul de spitalizare este cu 50 până la 70% mai mic decât în cazul Delta, deși noua variantă descoperită în Africa de Sud este cea mai contagioasă dintre toate.

Oficialii din domeniul sănătății susțin că booster-ul protejează împotriva Omicron și oferă cea mai bună soluție pentru a trece peste pandemie.

Omicron va atinge vârful la sfârșitul lunii ianuarie, iar în februarie vom vedea o scădere a presiunii infecțiilor și o scădere a presiunii asupra sistemului de sănătate. Dar trebuie să facem un efort în ianuarie, pentru că altfel va fi greu să trecem”, a adăugat Tyra Grove Krause.

Și șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesu, a spus că există speranțe că virusul poate fi învins în 2022, deși a avertizat că ar putea apărea o nouă variantă a coronovirului și poate prelungi pandemia.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...