Studioul de inovaţie al BMW Group a creat medaliile pentru Campionatele Europene de la München. Designul încorporează şi o referinţă la celebrul Stadionul Olimpic

Bogdan Bârliga 16.08.2022, 15:57
Studioul de inovaţie al BMW Group a creat medaliile pentru Campionatele Europene de la München. Designul încorporează şi o referinţă la celebrul Stadionul Olimpic

Studioul de inovaţie al BMW Group a creat medaliile pentru Campionatele Europene de la München din acest an prin intermediul unei colaborări cu Comitetul de Organizare.

Campionatele au început pe 11 august și includ aproape 180 întreceri sportive, care se desfășoară în mare parte în Parcul Olimpic, în imediata apropiere a a sediului BMW din München.

Colaborare interesantă

Designworks este studioul de inovaţie pentru BMW Group şi o companie globală de consultanţă care lucrează la intersecţia dintre design, tehnologie şi inovaţie.

Acest studio este unul dintre singurele birouri de consultanţă creative specializate în automobile, mobilitate şi viaţă digitală.

Designul medaliilor trimite spre Stadion Olimpic din München

Designul păstrează aceeaşi formă triunghiulară uimitoare folosită pentru medaliile de la Campionatele Europene din 2018, dar încorporează şi o referinţă elegantă la acoperişul celebrului Stadion Olimpic din München, întărind legătura cu oraşul gazdă.

Studioul de inovaţie al BMW Group a creat medaliile pentru Campionatele Europene de la München. Designul încorporează şi o referinţă la celebrul Stadionul Olimpic

Liniile acestei construcţii emblematice din Perspex (un material plastic transparent şi care este folosit pentru mare parte din construcţiile generos vitrate ale Parcului Olimpic) au servit drept concept-ghid pentru designul medaliilor, în conformitate cu sloganul evenimentului „Back to the Roofs”.

Studioul de inovaţie al BMW Group a creat medaliile pentru Campionatele Europene de la München. Designul încorporează şi o referinţă la celebrul Stadionul Olimpic

Acest design este reliefat tridimensional pe aversul medaliilor şi dezvoltat suplimentar pe nouă faţete pe revers. Disegnul multifaţetat oferă un aspect de înaltă calitate, aminteşte de o bijuterie, evocând în acelaşi timp una dintre cele mai atractive caracteristici ale oraşului gazdă – arhitectura emblematicului Parc Olimpic al oraşului. Cele nouă faţete reprezintă cele nouă sporturi reunite sub umbrela Campionatelor Europene.

Sportul, numele şi ţara fiecărui medaliat vor fi gravate pe reversul medaliei

Sigla Campionatelor Europene este gravată pe aversul medaliilor într-un mod care este atât vizibil, dar are şi volum şi poate fi perceput tactil. Reversul fiecărei medalii are un aspect cu mai multe faţete similar cu cel al unui cristal, pentru a simboliza varietatea Campionatelor Europene de la München 2022, care reuneşte competiţia continentală în nouă sporturi diferite, făcând, de asemenea, disputa pentru medalii în competiţiile paralimpice (pentru persoane cu dizabilităţi) o parte integrantă a programului. Sportul, numele şi ţara fiecărui medaliat vor fi gravate pe reversul medaliei.

Studioul de inovaţie al BMW Group a creat medaliile pentru Campionatele Europene de la München. Designul încorporează şi o referinţă la celebrul Stadionul Olimpic

Pentru a crea un sentiment de armonie vizuală, panglicile pentru medalii au acelaşi design cristalin văzut pe reversul medaliilor în sine. În loc să stea în centrul medaliei ca de obicei, panglica încrucişată este fixată de cele două colţuri de sus. Acest lucru previne rotirea medaliei şi o face mai confortabilă de purtat pentru sportivi. Amprenta finală asupra conceptului de design complet este reprezentantă de panglicile cu coduri de culoare pentru fiecare disciplină.

Echipajul României de 8+1 feminin (W8+) a cucerit medalia de aur la Campionatele Europene de canotaj de la Munchen

România a participat cu 11 echipaje şi 39 de sportivi la Europenele de la Munchen în perioada 11-14 august. Magdalena Rusu, Iuliana Buhuș, Ancuța Bodnar, Denisa Tîlvescu, Mădălina Bereș, Amalia Bereș, Ioana Vrînceanu, Simona Radiș și Adrian Munteanu au obținut medalia de aur în proba de 8+1 feminin.

Au mai primit medalia de aur și Ionela Cozmiuc (simplu vâsle feminin categorie uşoară), Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar (proba de dublu vâsle feminin) patru vâsle masculin, Denisa Tîlvescu şi Ioana Vrânceanu (proba de dublu rame), iar Marius Cozmiuc şi Sergiu Bejan au obținut medalia de aur la dublu rame masculin.

Recomandare Video Impact.ro
Urmăriți Impact.ro și pe
Tags:
Bogdan Bârliga
Este editorul coordonator al secției Auto de pe Impact.ro. A început să lucreze în presă din anul 2002 și a experimentat mai multe domenii de activitate ( politic, social, economic) până...