Angajații din instituțiile de stat vor beneficia și în anul 2023 de vouchere de vacanță, iar valoarea tichetelor a fost anunțată de Ministerul Finanțelor. De asemenea, sunt prevăzute și amenzi uriașe pentru românii care își vând voucherele. Ce valoare vor avea tichetele de vacanță în acest an.
Anul trecut, angajații de la stat au primit vouchere de vacanță de 1.450 de lei și impozitarea cu 145 de lei s-a făcut în luna în care au fost acordate. În limita resurselor bugetare, angajatorul stabileşte, când acordă tichetele de vacanţă, de comun acord cu organizaţiile sindicale legal constituite sau cu reprezentanţii salariaţilor, după caz. Voucherele de vacanță au fost tăiate de Guvern în februarie 2021, în urma unui proiect de Ordonanță de Urgență.
Valoarea voucherelor de vacanță 2023 nu a crescut în acest an. Astfel, valoarea tichetelor pentru salariații de la stat este de 1.450 brut, potrivit Ministerului de Finanțe, suma fiind aceeași ca cea de anul trecut. Aceste vouchere de vacanță sunt valabile un an de la data emiterii.

„Instituţiile publice (…) indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2026, vouchere de vacanţă în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat”, a precizat Ministerul Finanțelor.
Voucherele de vacanță nu sunt transmisibile și pot fi folosite doar de către titular, pe baza actului de identitate. Cei care încearcă să le comercializeze riscă amenzi uriașe de până la 10.000 de lei.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei acceptarea de către unitatea afiliată spre comercializare a tichetelor de vacanţă de către alte persoane decât titularul tichetului de vacanţă. (2) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 10.000 lei şi retragerea certificatului de clasificare, respectiv a licenţei de turism acceptarea de către unităţile afiliate de tichete de vacanţă pentru achiziţionarea de servicii care nu îndeplinesc condiţiile pachetului minim de servicii prevăzut la art. 1 alin. (7). (3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei fapta unităţii afiliate de a da rest în bani la tichetul de vacanţă”, se arată în document.