Președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă, a avut o primă reacție, după ce în presă au fost publicate stenograme din timpul unei întâlniri care ar fi avut loc în biroul minitrului Transporturilor, Cătălin Drulă, și unde a fost pomenit numele său. Huțucă ar fi intervenit pentru un director care între timp a fost sălatat de DNA!
Din stenogramele publicate de G4Media.ro, reiese că Bogdan Huțucă nu ar fi vrut schimbarea din funcție a directorului Agenției Române de Salvare a Vieților Omenești pe Mare (ARSVOM). Acum, Huțucă a făcut primele precizări și spune că nu avea cum să intervină el pentru șeful ARSVOM, deoarece nu îl cunoaște și nu știe chiar pe nimeni din acea instituție. Mai mult, spune că dacă dorea să vorbească cu ministrul Drulă, o făcea personal, nu prin interpuși.
Iată un fragment din stenogramele care au ajuns în presă, în care Iulian Dumitrescu invocă numele lui Bogdan Huțucă:
”Dumitrescu Iulian: Dacă nu vrei să mi-l schimbi, ăăă, dacă vrei să-l vezi sau măcar să verifici sau mai știu io ce …
Drulă Cătălin: Da, mă, îți dai seama …
Dumitrescu Iulian: … ține-l în dreptul meu că Huțucă nu te știe și n-are el treabă cu tine, Huțucă de la Constanța.
Drulă Cătălin: Te-a întrebat de …
Dumitrescu Iulian: Da, i-am spus lasă că vorbesc io cu tine.
(…)

Drulă Cătălin: La ARSVOM, că m-ai întrebat, n-am avut decât asta cu Corpul de Control, pentru că nu știu pe cine să întreb. Dacă știi tu un om bun pe partea asta cu salvare că aici e minat cumva.
Stângă George-Cătălin: Știi ce se întâmplă, Cătăline?
Drulă Cătălin: Da?
Stângă George-Cătălin: Ei s-au descurcat în ultima perioadă și au atras și fonduri europene. Cred că au vreo trei-patru proiecte pe care le aduc acolo.
Drulă Cătălin: Păi nu, să știi că majoritatea sunt pe buget de stat.
Stângă George-Cătălin: Nu, au și pe fonduri europene acolo”.
”În contextul apariției în spațiul public a stenogramelor din dosarul directorului ARSVOM și a informațiilor potrivit cărora procurorii au indicat că intervenţia celor doi liberali ar fi avut loc la rugămintea mea, vreau să fac următoarele clarificări.
1. Am aflat despre aceste chestiuni din presă. Nu am discutat niciodată despre aceste lucruri cu nimeni, iar aici sunt incluse persoanele care apar în stenograme.
2. Dacă este nevoie vreodată să discut despre problemele Constanței și dacă sunt probleme care intră în atribuțiile mele ca parlamentar sau ca șef al filialei PNL Constanța, mă pot adresa în mod direct Ministrului Drulă sau oricărui alt ministru, în calitate de membru al Parlamentului, conform uzanțelor și cutumelor.
3. Nu am intervenit și nu voi interveni niciodată în problemele altor organizații, în numele altor organizații sau în alegerile desfășurate în interiorul lor.
4. Nu aveam nici cum să intervin și nici să discut despre situația directorului ARSVOM din simplul motiv că nu îl cunosc și nu m-am întâlnit cu el niciodată. Mai mult, nu cunosc pe nimeni din acea instituție și nu am interacționat vreodată cu nici o persoana de acolo.
5. De când sunt președintele PNL Constanța am promovat politic doar persoane profesioniste și cu o statură morală impecabilă și toate aceste decizii au fost luate în urma unor discuții deschise în interiorul filialei.
6. În concluzie, nu am avut și nu am nicio legătură cu acest caz”, potrivit unui comunicat trimis sursei citate.
Nu se știe exact cât de vechi sunt stenogramele respective, însă problema este că cel pentru care s-ar fi făcut lobby, respectiv directorul Agenției Române de Salvare a Vieților Omenești pe Mare tocmai ce a fost plasat în arest la domiciliu, iar acuzațiile DNA sunt unele foarte grave.
Procurorii DNA îl acuză pe directorul ARSVOM, Manole Daniel, că ar fi păcălit statul cu o sumă impresionantă de bani. mai exact, ar fi comandat achiziționarea a patru nave care ar fi trebuit să fie construite de o firmă din
”În perioada septembrie-noiembrie 2020, inculpatul Manole Daniel, în calitatea menţionată mai sus, împreună cu ceilalţi inculpaţi ar fi constituit un grup infracţional care ar fi avut ca scop achiziţia, cu fraudarea legislaţie primare în materie, de către instituţia pe care o conducea primul inculpat a unui număr de patru nave (trei de salvare şi una de depoluare) în valoare de aproximativ 85.000.000 lei (fără TVA). Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat că în cele patru contracte încheiate sunt prevăzute clauze defavorabile achizitorului, în sensul că A.R.S.V.O.M. este obligată să plătească pentru cele patru nave mai mult de jumătate din valoarea lor, ca avans, restul banilor fiind plătiţi la recepţia finală”, a transmis DNA.
Procurorii susșin că firma care a câștigat licitașia doar a ”mimat” construirea celor patru nave. În realitatea, această firmă le-a cumpărat la jumătate de preț din estonia.
Pentru acest contract, Manole Daniel ar fi fost plătit regește. ”Pentru contribuţia sa, inculpatul Manole Daniel ar fi fost recompensat cu un procent de aproximativ 3% (cca. 2.000.000 lei) din sumele plătite de A.R.S.V.O.M. către societatea care a livrat navele. Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”, a mai transmis DNA.