Stațiunea-fantomă cu plaje superbe. De ce toți oamenii au fugit de-aici și nu a mai fost locuită zeci de ani
România este plină de locuri frumoase, speciale, iar unele dintre ele sunt și misterioase. Există o stațiune extrem de ciudată, dar cu plaje superbe, în care nu a locuit nimeni zeci de ani. Este un loc despre care mulți au vorbit, dar pe care nu l-au mai vizitat ani la rând.
Stațiunea celebră și-a pierdut celebritatea
O stațiune de la malul mării a dispărut, brusc, de pe lista destinațiilor turistice pe care le alegeau turiștii. Deși fusese foarte celebră și avea un renume mare în plan internațional, deodată și-a pierdut notorietatea și a devenit o fantomă.
Este vorba despre stațiunea Varosha. În anul 1974, înainte de divizarea Ciprului, se bucura de un mare succes și era plină de turiști. Se aflau aici cartiere impresionante, hoteluri uriașe, de rang înalt și plaje impecabile, cu un nisip fin și apă cristalină.
În perioada sa de glorie, era vizitat de nume mari precum Richard Burton, Elizabeth Taylor și Brigitte Bardot. Acum, însă, toată faima a apus. Locul care era cândva centrul artei, este acum plin de ruine și nu mai vezi picior de om.
„Oricine vine din Varosha are o noțiune romanțată despre ea. Ei vorbesc despre faptul că este centrul artei și al activității intelectuale. Îl descriu ca fiind Riviera franceză a Ciprului”, a declarat Vasia Markides, o greco-cipriotă americană a cărei mame a crescut acolo.
Ce s-a ales de stațiunea celebră
Stațiunea cu plaje superbe și peisaje de vis a devenit acum un loc despre care doar se mai vorbește uneori, dar pe care toată lumea îl evită. Clădirile s-au prăbușit, plajele au fost abandonate, s-au umplut de gunoaie și doar nisipul a rămas la fel de fin, aspect ce nu contează pentru nimeni.
Totul s-a distrus când Turcia a invadat Ciprul și a avut mișcări și în Varosha. Cele 600 de hectare ale stațiunii au fost părăsite de către localnicii care se temeau că războiul le va afecta viața. Astfel, au preferat să lase totul în urmă, case, afaceri și să se adăpostească.
Din 1974, niciun om nu a mai mers acolo. Turcia a cucerit teritoriul și, în 2020, președintele Erdogan spunea că o parte a acestei stațiuni se va deschide, însă nu s-a mai auzit nimic despre acest proiect.