SPECIAL. Iubirile regelui Ferdinand. La capitolul infidelitate, nu i-a rămas dator soției sale, regina Maria. Între două doamne și-a făcut loc o țărancă plină de nuri

A fost o idilă atât de ,,secretă”, încât o știa toată lumea. Respins după căsătorie de către Maria, consortul şi-a îndreptat atenţia în altă parte. N-a avut niciodată intenţia să divorţeze, fiindcă era conștient că este căsătorit cu tronul României, însă a iubit alte femei.

Iubirile regelui Ferdinand

Martha Bibescu, născută Lahovary, căsătorită cu prinţul George Bibescu, făcea parte din protipendada românească de sfârşit de secol XIX, în Bucureşti. Era o copilă când a ajuns în apropierea viitorului monarh al României, şi, după ce a crescut, a căpătat o siguranţă de sine potrivită unei frumuseţi tulburătoare pe care mulți o observaseră. Una dintre persoanele de vază ale acelor timpuri care i-a remarcat chipul încântător a fost Carmen Sylva, regina României.

Ajungând în familia regală, Martha era adolescenta frumoasă, care avea să-l cucerească pe prinţul moştenitor Ferdinand de la o vârstă destul de fragedă, precum şi pe frumoasa lui soţie, prinţesa Maria, ce va scrie în memoriile sale: „Martha promitea să devină frumoasă şi visa încă de pe atunci onoruri. Oamenii cu cariere nemaipomenite o atrăgeau irezistibil pe fetiţa cu ochi căprui, mari şi vii, curioasă să ştie tot. Foarte inteligentă, se bucura de o memorie prodigioasă căreia nu-i scăpa nimic. Alături de ea mă simţeam că mă aflu în prezenţa cuiva mult mai în vârstă decât mine. Acest copil cu ochii pătrunzători şi cu un spirit veşnic treaz nu avea nimic naiv în persoana sa”. Prinţesa Maria era cu 11 ani mai mare decât Martha.

Nu-şi exprime emoţiile în public

Prinţul Ferdinand, om timid până la tăcere, scrupulos până la sacrificiu şi neîndemânatic până la a face gafe în public, s-a ataşat de Martha la început, pentru ca, în timp, să dezvolte o legătură sentimentală în stil nemţesc care a durat până la moartea lui. În corespondenţa lor, multă vreme s-a manifestat pe un ton cavaleresc, chiar părintesc, ca şi cum ar fi scris unei surori; se confesa, trecându-şi speranţele şi găsind înţelegere, pe care propria lui soţie de alt neam şi rit, pretenţioasă şi uneori ciudată, nu le îndeplinise.

De o pudoare sălbatică şi educat să nu-şi exprime emoţiile în public, prinţul n-a lăsat să apară ceva care ar fi depăşit limitele bunei prietenii. De la vârsta de 12 ani, Martha devine prietena prinţesei Maria şi însoţea cuplul în multe dintre deplasări, chiar şi în vacanţe.

Impact.ro

Lovitură SUB CENTURĂ dată de România ucrainenilor! Undă de ȘOC în întreaga Europă

Impact.ro

Declarație ULUITOARE despre UNIREA României cu Republica Moldova! Ministrul de externe aruncă BOMBA. Lovitură URIAȘĂ...

O idilă „secretă”, dar știută de toată lumea

Devenise de ceva timp prinţesa Bibescu, când, la 13 februarie 1907, la primul bal al Curţii de la Bucureşti, Martha dansează cu prinţul Ferdinand. Este punctul de atracţie al tuturor privirilor, spre plăcerea răutăcioasă a curtenilor încântaţi să incite gelozia celor două femei. De atunci, de câte ori era în ţară, Martha Bibescu călătorind adeseori prin Europa, regele Ferdinand obişnuia să tragă la Mogoşoaia, reședința ei, neînsoţit de consoarta sa, pentru a mai uita de politica ce umplea prea mult mintea unora şi buzunarele altora. Prinţesa era mulțumită de această idilă regală pe care o întreţinea de ani buni, în paralel cu dragostea ce o purta şi altor bărbaţi din lumea diplomaţiei europene.

La 21 iunie 1921, regele Ferdinand îi scria prinţesei: „Am trăit în această săptămână cu o amintire scumpă în inimă, amintirea momentelor încântătoare şi cu adevărat fericite pe care am avut bucuria să le petrec cu dumneata, scumpă Martha, în această scumpă Mogoşoaia, un nume care trezeşte în inima mea doar amintiri plăcute, comunităţi de gânduri, sentimente de afecţiune, şi, îndrăznesc să cred, de cea mai adâncă înţelegere şi dragoste…”

O altă poveste de dragoste

Principele Ferdinand, viitorul rege al României, se îndrăgostește de domnișoara de onoare preferată a Reginei Elisabeta. Era Elena Văcărescu. Povestea de dragoste se întâmpla în România începutului de secol XX, pe vremea Regelui Carol I. Cu 40 de ani de domnie, în 1906, activ la cârma unui stat constituţional, cu cele mai largi libertăţi, Carol guverna cu o înţelepciune recunoscută chiar de către detractorii săi. În guvernul conservator prezidat de către Gheorghe Cantacuzino numit „Nababul”, s-a luat hotărârea de a sărbători jubileul, în urma unor simptome îngrijorătoare privind sănătatea suveranului, presupunându-se că la 50 de ani va fi prea târziu. Tot atunci, bătrânul Ion Brătianu stăruise pe lângă rege să asigure succesiunea la tron. Mic de statură, cu urechi clăpăuge, crăcănat şi foarte timid, Ferdinand nu era o prezență prea plăcută. În schimb, era un om cu o cultură uluitoare.

Smuls din traiul boem şi veselia de la Postdam, tânărul prinţ ajunge osândit la o viaţă de pustnic, fără prieteni, exilat într-o ţară cu o cultură străină. Era ascultător şi supus unchiului. Carmen Sylva, numele de poetă al reginei luat după moartea singurului copil, era singura mângâiere pentru prinţ, pe lângă doamnele şi domnişoarele care făceau parte din suita sa. Regina locuia mai mult la Sinaia, în Castelul Peleş, decât la Bucureşti.

Cunoscând însuşirile poporului asupra căruia era chemat să domnească, amestecul de latin cu slav, care-i dădea, pe lângă imensele sale calităţi şi defecte care trebuiau strunite, regele şi-a dat seama că va trebui să-şi stăpânească toate sentimentele şi să nu rămână decât un arbitru imparţial, sever, inaccesibil la ispita plăcerilor personale, a preferinţelor şi prieteniilor. Să nu mai trăiască decât pentru datoria faţă de ţară şi de poporul care-l alesese.

Regele Carol preocupat de treburile ţării nu băgă de seamă nimic din ceea ce se petrecea sub ochii lui. Se întâmplă ceea ce nu trebuia să se întâmple. Regina Elisabeta ştia, dar nu se putea opune unei asemenea romantice întâmplări, pentru că ea însăşi le favorizase întâlnirea. Ferdinand se îndrăgostește de una dintre domnişoarele de onoare, chiar de cea mai iubită de către regină. Era aleasa inimii suveranei, pentru că îşi închipuia că în ea retrăieşte duhul fetiţei sale.

Fata de care se îndrăgostise Ferdinand era Elena Văcărescu, mică de statură, rubensiană la trup, brunetă, nefiind o frumuseţe, însă era poetă; regina Maria o descrie astfel: „Elena era o fiinţă deosebită în toate privinţele şi deşteptăciunea ei era mult mai presus de a obişnuitelor prinţese regale. Avea ochii mari, sângele cald, era plină de avânt, ar fi fost o minunată tovarăşă pentru bălanul şi neîncrezutul prinţ; l-ar fi călăuzit şi l-ar fi inspirat, l-ar fi umplut de viaţă, de avânturi, de năzuinţe; ar fi avut copii sănătoşi… şi aşa mai departe. Dumnezeu ar fi zâmbit căsniciei lor.”

Elena şi Ferdinand s-au iubit mult. Au urmat luni de fericire tăcută şi îngrijorată, de relaţie secretă departe de ochii lumii, de iubire înflăcărată şi pătimaşă, sub protecţia şi consimţământul reginei. În acest timp, Regele Carol îşi vedea de muncă şi datorie. Dragostea nu avea loc în orizontul vieţii lui, nici în zarea gândurilor. Era căsătorit mai mult cu tronul, coroana şi ţara, decât cu regina. Amândoi trăiau în lumi diferite. Când nepotul Ferdinand îi pomeneşte că se va căsători cu domnişoara Elena Văcărescu, se dezlănţuie o furtună rece ce declanşează un crivăţ îngheţat care degeră pagina sentimentală din inima sa.

După nefericita întâmplare, lui Ferdinand i se spune să aleagă între tron şi Elena Văcărescu. Crescut în datina disciplinei şi obişnuit să se plece în faţa autorităţii, el alege ceea ce fusese ales pentru el, cu mult timp înainte, cu multă durere şi răzvrătire interioară. Elena Văcărescu primeşte o sumă fabuloasă de bani, cu condiţia să plece definitiv în străinătate. Se stabileşte la Paris unde îşi va deschide un salon artistic care va fi frecventat de pictori, muzicieni, scriitori. Rămâne în lumea artiştilor din Oraşul Luminilor toată viaţa. Nu se va căsători.

Îndrăgostit nebunește de „femeia cu nuri”, o țărancă din Dolj

Oamenii din Segarcea știu multe despre povestea de dragoste dintre rege și o localnică deosebit de frumoasă. Atrasă de atenția unui domn de sânge albastru, Mavrichea Constanța – „femeia cu nuri”, cum o numeau sătenii-nu s-a dat de-o parte și a devenit amanta regelui. „Era de o frumusețe rară. Avea bărbat, da’ i-o fost teamă să se împotriveasca Majestății. Ne povestea și nouă mama că vorbeau oamenii pe aci prin sat că și Constanței îi era tare drag de rege”, povesteste Nicolae, un om al locului.