Trista poveste a amiralului gălățean Gheorghe Em. Koslinski, „părintele” primului submarin românesc. A fost adjutant al Regelui Ferdinand și a murit de foame la Aiud

S-a născut în cosmopolitul oraș de pe malul stâng al Dunării, la data de 20 mai 1889. Era fiul cel mai mare al contraamiralului și comandantului Marinei Române, Emanoil Koslinski (1853-1909). După absolvirea Liceului „Vasile Alecsandri” din urbea natală, s-a înscris la Școala Fiilor de Militari din Iași. Apoi, în anul 1906, este trimis la Școala Navală Franceză de la Brest, unde a devenit specialist în submarine.

Amiralul gălățean Gheorghe Em. Koslinski, „părintele” primului submarin românesc

În 1908, după absolvirea prestigioasei instituții militare, sublocotenentul Koslinski continua, tot în Franta, cursurile Școlii de aplicație, fiind îmbarcat pe nava „Du Guay Trouin”. Odată reîntors în România, era anul 1910, face o călătorie de analiză în mai multe porturi italiene. Aici studiază noile tipuri de nave torpiloare. Doi ani mai târziu, având gradul de locotenent, devine membru principal al echipajului crucișătorului, „Elisabeta”, navă cu care execută o misiune la Constantinopol. În anul următor este numit comandant al vedetei fluviale „Walter Maracineanu”.

Primul Război Mondial îl găsește în postura de căpitan, Gheorghe Koslinski îndeplinind funcțiile de comandant al portului Cernavodă. Pe urmă, conduce un detașament de infanterie marină cu care activează în zona fluvială a Dunării, între Pietroșani și Giurgiu. I se schimbă îndatoririle armate, devenind ofițer cu tragerile indirecte în Statul Major al Flotei Române de operatiuni aflată sub comanda comandorului Vasile Scodrea (1917-1918).

Prin ordinul Marinei Regale Române nr. 3829 din iulie 1920, locotenent- comandorul Gheorghe Koslinski a fost retrimis în Franta pentru a se specializa în domeniul armelor submarine. Aici a inițiat o serie de convorbiri, în octombrie 1920, în vederea achiziționării unui submarin francez. Discutiile nu au avut un rezultat concret, astfel încât Koslinski a fost rechemat în țară de către Ministerul de Război.

Submarinul “Delfinul”

Revenit în România, căpitanul comandor Gheorghe Koslinski este avansat în funcția de adjutant al regelui Ferdinand I, între anii 1922-1926. Apoi, preia titlul de președinte al Comisiei de supraveghere a constructiei unui submarin de tonaj mijlociu, „Delfinul” și a unei nave- bază pentru Marina Militară Română. Se întâmpla în perioada 1927-1931. Aceste nave au fost construite la șantierul naval din Rijeka, pe țărmul Mării Adriatice, aflat astăzi în Croația, oraș numit pe atunci Fiume, ca parte a Regatului Italian.

Impact.ro

Imaginile indecente cu Elena Udrea au scăpat pe internet! Doar iubitul o mai vede AȘA...

Impact.ro

După această imagine, a urmat un DEZASTRU! Finalul depășește orice imaginație FOTO

A urmat fireasca avansare a lui Gheorghe Koslinski la rangul de comandor în anul 1929. Drept care, i se încredințează comanda unei escadrile de distrugătoare (1933-1935), cea mai importantă a Marinei Militare, unde avea să introducă manevra tactică pe bază de cinematică. A fost unul dintre cei mai distinși tacticieni ai Marinei. De aceea, a predat la catedra Școlii Superioare de Război din Bucuresti și a elaborat împreună cu căpitanul comandor Eugeniu Roșca lucrarea “Avem nevoie de Marina Militara?”

31 martie 1938 este data în care a fost înaintat la gradul de contraamiral. Tot atunci, a fost numit în functia de comandant al Diviziei de Dunăre. În intervalul 17 octombrie 1940 -27 ianuarie 1941, contraamiralul Gheorghe Em. Koslinski a îndeplinit funcția de subsecretar de stat la Ministerul Apărării Naționale pentru Marină, în guvernul condus de către Mareșalul Ion Antonescu.

Un nevinovat “criminal de război”

La 27 ianuarie 1941, strălucitul ofițer părăsește cariera militară din motive de sănătate. Este desemnat comisar al Guvernului pe lângă Santierele Navale Galați, între 1943-1945. La data de 8 iunie 1945 este avansat la gradul de viceamiral în rezervă. Va continua să lucreze la Șantierele Navale ale orașului natal până în 1946, an în care este pensionat definitiv.

După preluarea puterii de către regimul comunist, viceamiralul Koslinski a fost arestat la data de 18 mai 1946 în Sanatoriul Francez, de pe Șoseaua Jianu, azi Bulevardul Aviatorilor, de către o echipă în fruntea căreia se afla comisarul Ștefan Bălăceanu din D.G.P.-Corpul Detectivilor. Este eliberat după o scurtă vreme. A fost considerat pe nedrept criminal de război, deoarece a făcut parte din administrația condusă de Mareșalul Ion Antonescu. Este arestat încă o dată, în anul 1948, de noua conducere a țării și condamnat la doi ani de închisoare sub acuzația menționată.

Prima și ultima vizită la medicul închisorii

Iată cum avea să povestească ulterior un general, ce a fost coleg de temniță cu atât de valorosul ofițer:

„… bietul amiral Koslinski, un om blajin și de o sensibilitate aproape feminină, a murit de foame în 1949 în închisoarea din Aiud. Sărmanul Kossu, cum i se spunea, ajunsese, din cauza imposibilității de a mânca arpacașul ignobil ce ni se dădea, într-un hal de slăbiciune îngrozitoare.

Cu mari eforturi sufletești, reușise să-și înfrâneze repulsiunea ce o avea de a se prezenta în fața doctorului și obținuse astfel săptămânal câte o linguriță de sirop tonic. Sărmanul Kossu slăbea din ce în ce mai mult și atunci, împreună cu ceilalți camarazi de celulă, revoltați de starea în care ajunsese, am reușit să-l convingem să se ducă la viitoarea vizită medicală complet dezbrăcat, acoperit numai cu o subțire pelerină fără mâneci.

Pentru o siguranță sporită și ca lucrurile să se desfășoare așa cum se plănuise, urma să fie însoțit de un camarad, căci altfel Kossu, cu delicatețea sa sufletească, ar fi renunțat să execute hotărârea ce se luase. Când, ajuns în fața medicului, care, cu nasul în registru, îl întreabă, așa cum era obiceiul ce are, Kossu, încurajat de colegul său de celulă, nu a scos un cuvânt, ci și-a dezbrăcat zdreanța ce îl acoperea sumar, rămânând în pielea goală.

Surprins că nu a primit nici un răspuns, medicul a ridicat ochii din hârtiile de pe birou și a văzut fantoma ce stătea în fața sa. S-a speriat de halul de slăbiciune în care se afla Kossu și s-a îndurat să-l bage în infirmerie. După zece zile, într-o seară, dragul meu camarad și prieten, un om cu un suflet de o distincțiune fără seamăn, stătea de vorbă cu camarazii săi. Apoi, s-a lăsat încet pe o parte și a adormit pentru totdeauna pe un pat de scânduri în infirmeria închisorii de la Aiud”.

Era 30 aprilie 1949. Astfel se sfârșea, în mod tragic, de foame, unul dintre cei mai importanți militari pe care i-a dat Galațiul și nu doar. A fost îngropat fără nici cea mai simplă ceremonie creștină.