Sorin Cîmpeanu, despre ziua de 29 noiembrie. Va fi sau nu liberă pentru elevi şi angajaţii din Educaţie?
Ministrul interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu a anunțat ce decizie s-ar putea lua cu privire la ziua de 29 noiembrie pentru elevii și angajații în sănătate, în contextul în care mulți și-ar dori ca aceasta să fie liberă, ca punte între weekend și sărbătorile legale din 30 noiembrie și 1 decembrie.
90% dintre elevii și preșcolarii din țară, în sălile de clasă
Vineri, Sorin Cîmpeanu a declarat că a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul comun Educație-Sănătate ce reglementează felul în care fac elevii și preșcolarii fac ore de curs. Astfel, 90% dintre ei au putut reveni în sălile de clasă, începând de luni, 22 noiembrie.
Acest ordin arată că elevii și preșcolarii se pot întoarce la școală sau grădiniță în format fizic în localitățile unde rata de infectare se află sub pragul de 3 la mia de locuitori, fără să se mai ia în calcul condiția referitoare la vaccinarea a peste 60% din personalul școlii. La o rată mai mare în localități, cea din urmă condiționare rămâne valabilă.
Ziua de 29 noiembrie, liberă pentru elevi și angajații din Educație?
Ulterior, Sorin Cîmpeanu a anunțat că este foarte posibil ca ziua de 29 noiembrie să fie declarată liberă și pentru elevi și angajații din Educație. Decizia ar putea fi dată dacă guvernul Ciucă va primi suficiente voturi în Parlament, joi, pentru a fi învestit.
”Suntem într-o situaţie specială pentru că luni, 29 noiembrie, este foarte posibil să fie declarată zi liberă prin Hotărâre de Guvern, pe care o vom avea dacă Guvernul va beneficia de votul de încredere şi va fi instalat.
Zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie sunt libere, deci practic 2 decembrie ar fi prima zi în care se poate face şcoală cu prezenţă fizică în toate aceste localităţi (cele unde rata de infectare cu noul coronavirus scade sub 3 la mie, n.r.)”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
Veste excelentă pentru elevi și părinți
Un alt anunț ce a fost făcut recent de Sorin Cîmpeanu a fost că bursele elevilor și costurile pentru naveta lor vor trebui să fie plătite de toți șefii inspectoratelor școlare. Altfel, aceștia vor fi demiși. Ministerul Educației a trimis banii necesare pentru decontarea navetei.
”Am anunțat deja cu părere de rău că acest lucru va fi considerat o gravă deficiență managerială și va fi plătit de către fiecare șef de instituție pentru că, repet, banii de navetă i-am transmis inspectoratelor, banii de burse îi solicităm și-i vom transmite inspectoratelor, nu mai există nicio scuză pentru ca acești bani decont navetă și burse elevi să nu ajungă la elevi”, a spus ministrul interimar al Educației. propus de PNL pentru un nou mandat, în Cabinetul Ciucă.