Chef Sorin Bontea a dezvăluit secretul care l-a ajutat, să câștige Asia Express. El a declarat, imediat după câștigarea marelui premiu, că succesul se datorează în special relației de prietenie pe care a avut-o cu Răzvan Fodor pe parcursul celor două luni de competiție.
Marii câștigători ai competiției Asia Express au acordat un interviu, la câteva minute după primirea medaliilor de campioni. Răzvan Fodor și Sorin Bontea au declarat că nici prin cap nu le-a trecut că vor ajunge atât de departe în competiție. În euforia momentului, chef Sorin Bontea a dezvăluit secretul care i-au făcut pe cei doi să pună mâna pe marele premiu.
”Cred că succesul a fost că ne-am completat unul pe altul, chiar dacă ne-am contrazis, chiar dacă ne-am mai certat, chiar dacă ne-am înjurat.
Am știut: ok, chiar dacă îl văd pe Răzvan nervos, eu trebuie să fiumai calm, să reglez ceva, și el la fel.”a spus Sorin Bontea.
Spre finalul concursului, când au ajuns în Taiwan, cea mai grea provocare era să poată să comunice cu localnicii. Fie pentru a obține cazare, fie în timpul probelor, pentru transport. Abia în ultima probă cei doi și-au dat seama cum să-i determine pe șoferii mașinilor să îi ducă la destinație.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]”Am aflat secretul autostopului. Un singur cuvânt: Avem nevoie de ajutorul TĂU! Nu avem nevoie de ajutor, ideea e să i te adresezi lui: TU mă poți ajuta!”, a mai declarat Sorin Bontea.
Extenuat după două luni de probe la foc automat, Sorin Bontea a ”capitulat”. Imediat după ceremonia de final, simpaticul chef a vrut să ajungă în camera de hotel pentru a se odihni. Nu a mai apucat, însă. El a adormit pe o canapea din lobby, moment în care a fost surprins de un fotograf ”anonim” care a și imortalizat momentul. Imaginea a fost postată de Bontea pe pagina sa de socializare unde a strâns zeci de mii de aprecieri.
„Dacă vă întrebați ce am făcut după finala Asia Express Romania …am adormit în holul hotelului ?”, a scris Sorin Bontea la fotografia în care apare dormind pe canapea.
