Sondaj surpriză pentru cine va câștiga alegerile la Primăria Capitalei. Cum arată procentele pentru Gabriela Firea și Nicușor Dan

02 07. 2020, 14:05

Sondaj surpriză în ceea ce privește bătălia pentru Primăria Capitalei. 54,5% dintre bucureștenii care au spus că vor merge la vot îl preferă pe Nicușor Dan, în timp ce 45,6% pe Gabriela Firea. Sondajul a fost realizat de Inscop, la comanda PNL, în perioada 20-26 iunie, potrivit G4media.

Sondaj pentru cine va câștiga alegerile la Primăria Capitalei

Sondajul pentru alegerile locale de la Primăria Capitalei a fost efectuat pornind de la premisa că Nicușor Dan ar fi susținut de PNL, USR-PLUS și PMP, iar Gabriela Firea de PSD, ALDE și Pro România. În acest context, diferența dintre cei doi contracandidați ar fi de 8,8 puncte procentuale.

Potrivit sondajului, 67,3% dintre bucureștenii cu drept de vor au răspuns că se vor prezenta la urne pentru alegerile locale.

Dintre cei intervievați, 56,1% dintre respondenți au răspuns că lucrurile merg într-o direcție greșită în București din punct de vedere administrativ, în timp ce 40,3% consideră că merg în direcția corectă.

Problemele cele mai arzătoare ale locuitorilor Capitalei sunt: aglomerația din trafic, poluarea, corupția din administrație, infracționalitatea, scandalurile și consumul de droguri în cartiere, mizeria și lipsa parcărilor, potrivit sondajului.

Bucureștenii consideră că primele trei probleme care ar trebui rezolvate în viitor sunt: traficul rutier și infrastructura, corupția din administrație și reducerea poluării.

Sondaj surpriză pentru cine va câștiga alegerile la Primăria Capitalei. Cum arată procentele pentru Gabriela Firea și Nicușor Dan

Alegerile locale vor avea loc pe 27 septembrie

Până în acest moment există doar doi candidați anunțați oficial: Nicușor Dan (susținut de PNL și USR) și Gabriela Firea (susținută de PSD). Pro România și ALDE nu au anunțat oficial pe cine susțin în această cursă.

Săptămâna trecută Guvernul a aprobat proiectul de lege privind organizarea alegerilor locale pe data de 27 septembrie.

Premierul Ludovic Orban declara la mijlocul lunii iunie, în contextul epidemiei, că are convingerea că până la data alegerilor ”lucrurile se vor îmbunătăți semnificativ”.

„Obiectivul nostru este să reducem nivelul de răspândire. (…) La nivelul actual de răspândire, cu siguranţă da (se vor organiza alegeri la data stabilită – n.r.). Dar am convingerea că până pe 27 septembrie lucrurile se vor îmbunătăţi semnificativ”, arăta prim-ministrul.