Simona Halep își face nunta sub ochii Nadiei Comăneci. Detalii în premieră despre marele eveniment

Ioana Bucur 12.08.2022, 15:19
Simona Halep își face nunta sub ochii Nadiei Comăneci. Detalii în premieră despre marele eveniment

Nunta anului 2022 va fi, fără doar și poate, cea a Simonei Halep și Toni Iuruc. Marele eveniment este programat pentru data de 13 noiembrie și va avea loc într-un cadru desprins din basme, în Sala Oglinzii a Cazinoului din Sinaia, locație pentru care cuplul a plătit o sumă uriașă. Pe lista invitaților de onoare se numără și celebra Nadia Comăneci. Jurnaliștii redacției Playsport – Impact.ro au obținut, în exclusivitate, detalii în premieră.

Detalii în premieră despre nunta Simonei Halep

Simona Halep va îmbrăca din nou rochia de mireasă în acest an. Sportiva și Toni Iuruc vor face nunta, pe 13 noiembrie. Cuplul își va primii invitații într-o locație fabuloasă, desprinsă parcă din basme – Sala Oglinzii a Cazinoului Sinaia.

Cei doi sunt deja soț și soție, având cununia civilă anul trecut, în luna septembrie, însă evenimentul din noiembrie se anunță deja a fi nunta anului în România. Ceremonia religioasă va fi urmată de o petrecere spectaculoasă, iar jurnaliștii redacției Playsport – Impact.ro au obținut, în exclusivitate, detalii din culise.

„Simona Halep a închiriat întregul Cazino Sinaia, în schimbul impresionantei sume de 20.000 de euro (n.r. – pentru 24 de ore). Însă, marea petrecere va avea loc în Sala Oglinzii, care are o capacitate de aproape 600 de persoane” scrie playsport.ro.

Potrivit sursei citate, la nunta Simonei Halep sunt așteptate în jur de 500 de persoane, însă plicurile cu invitații nu ar fi fost încă trimise. Lista cuprinde nume importante din sportul românesc, printre care Gică Hagi, Gică Popescu, Ion Țiriac, Ilie Năstase, dar și Ianis Hagi, acesta urmând să fie însoțit de iubita sa, Elena Tănase, o tânără din Constanța. Unele zvonuri susțin că oaspete de onoare va fi nimeni alta decât Nadia Comăneci.

Atmosfera va fi întreținută de Smiley și Loredana Groza, doi dintre cei mai scumpi artiști de la noi din țară. În plus, jucătoarea de tenis ar fi plătit în avans și o trupă machedonească.

Simona Halep își face nunta sub ochii Nadiei Comăneci. Detalii în premieră despre marele eveniment
Simona Halep a ales o rochie Oscar de la Renta pentru petrecerea de după cununia civilă

„Are foarte mult bun gust”

Sursele noastre au mai dezvăluit și câteva detalii legate de mâncarea ce va fi servită la nunta anului. Simona Halep și Toni Iuruc ar fi stabilit deja meniul, ce va fi un mix între tradițional și modern. Prețul unui singur meniu se situează la 200 de euro.

Mihai Albu, designerul de încălțăminte care se poate mândri cu o creație ce a intrat în Cartea Recordurilor, a oferit câteva sfaturi pentru viitoarea mireasă.

„Am văzut că Simona Halep are foarte mult bun gust, alege mereu ținute care o reprezintă. E mică de statură, dar are o siluetă foarte bine proporționată. Soțul ei este foarte înalt, așa că poate purta ce toc dorește, cât de înalt vrea, este loc. Dacă va avea o rochie de mireasă cu mâneci lungi, va trebui să poarte pantofi, dacă are o rochie fără mâneci ideal ar fi o pereche de sandale.

În privința înălțimii tocurilor, am văzut că e curajoasă, poartă, în general, cu multă vervă și tocuri înalte. Însă, la nuntă va trebui să și danseze, iar dansul machedonesc ține foarte mult. Ar putea purta pantofi cu toc de nouă centimetri și un pic mai gros, căci trebuie să se simtă confortabil și să ducă o nuntă întreagă, toată noaptea. Sau, dacă are două ținute de petrecere, ar putea alege un toc foarte înalt, de peste zece centimetri, iar mai apoi, după miezul nopții, să încalțe un toc mai comod, de șapte – opt centimetri”, a explicat el, pentru Ego.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...