Simona Halep a început turneul de la Toronto cu dreptul. Ce adversare are după tragerea la sorți, primele două tururi sunt floare la ureche pentru sportivă

Ioana Bucur 06.08.2022, 19:17
Simona Halep a început turneul de la Toronto cu dreptul. Ce adversare are după tragerea la sorți, primele două tururi sunt floare la ureche pentru sportivă

După incidentul nefericit din turul doi de la Washington, Simona Halep a început turneul de la Toronto cu dreptul. După tragerea la sorți, românca a aflat, sâmbătă, ce adversare va avea, iar primele două tururi ar trebui să fie o joacă pentru ea. Sportiva din Constanța a câștigat de două ori competiția din Canada, în 2016 și 2018.

Simona Halep, noroc înainte de turneul de la Toronto

Turneul de la Toronto va începe luni, 8 august 2022. Sâmbătă, în urma tragerii la sorți, Simona Halep a aflat ce adversare va avea, iar norocul pare că a fost de partea ei.

Astfel, în primul tur al turneului WTA 1000 din Canada, Halep, numărul 16 mondial, se va întâlni pe teren cu o jucătoare care va veni din calificări. În runda secundă, românca ar putea să joace împotriva chinezoaicei Shuai Zhang, numărul 40 WTA.

Emoțiile ar putea să apară abia în turul al treilea, când are șanse să o aibă ca adversară pe Anett Kontaveit.

Serena Williams și liderul mondial Iga Swiatek sunt pe cealaltă parte a tabloului, ceea ce înseamnă că Simona Halep le-ar putea întâlni doar în finală.

Turneul de la Toronto pune la bătaie premii în valoare totală de 2,697,250 de dolari. Ediția de anul trecut a fost câștigată de italianca Camila Giorgi.

În 2021, parcursul Simonei Halep s-a încheiat în turul al doilea, când a fost învinsă de Danielle Collins, însă sportiva din Constanța a câștigat turneul de două ori, în 2016 și 2018.

Simona Halep a început turneul de la Toronto cu dreptul. Ce adversare va avea după tragerea la sorți, primele două tururi sunt floare la ureche pentru sportivă
Simona Halep

A abandonat la Washington

Miercuri, Simona Halep a decis să abandoneze meciul din turul secund la Washington, împotriva rusoaicei Anna Kalinskaia, locul 71 WTA, acuzând o stare de rău provocată de temperaturile ridicate.

Românca a primit 4.100 de dolari și 30 de puncte WTA pentru calificarea în turul doi de la Washington.

„Mă bucur că sunt din nou aici, atmosfera este foarte frumoasă. Mi-a luat puţin mai mult timp să mă acomodez, nu a fost uşor, dar sunt bucuroasă că am trecut mai departe. Nu am mai jucat ea, am discutat cu antrenorul ce vreau să fac, să îmbunătăţesc. Pun multă presiune pe mine, se mai întâmplă ca adversara să joce mai bine”, a spus Halep, după victoria din meciul cu Cristina Bușca și calificarea în turul secund.

Urmăriți Impact.ro și pe
Tags:
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...