Simona Halep, ironizată de jurnaliștii americani. „Se bucură de libertate în Dubai”

Sorin Barbu 16.02.2022, 17:16
Simona Halep, ironizată de jurnaliștii americani. „Se bucură de libertate în Dubai”

Simona Halep s-a dus fără antrenor la turneul din Dubai, iar gestul său, radical, nu le-a scăpat jurnaliștilor americani, care au ironizat-o puțin și au sugerat că a venit în vacanță. Jucătoarea din România i-a contrazis cu prestația solidă din primul tur când a învins-o în două seturi pe Alison Riske, locul 53 în clasamentul WTA. Halep o va înfrunta în „optimi” pe Gabriela Ruse, semnatara unei victorii spectaculoase în primul tur.

Simona Halep și Gabriela Ruse, duel românesc pentru un loc în „sferturi”

Simona Halep nu a avut nicio emoție în primul tur din Dubai, turneu la care s-a impus de două ori, în 2015 și 2020. Jucătoarea din România a învins-o pe Alison Riske și va primi pentru calificarea în optimi un cec de 9.000 de dolari și 55 de puncte WTA. Scopul principal este însă victoria în finală care i-ar aduce peste 100.000 de dolari și 470 de puncte.

Simona își dorește foarte tare să joace în ultimul act al competiției, chiar dacă s-a dus în Dubai fără antrenor, după ce i-a concediat pe Adrian Marcu și Daniel Dobre.

„Fără antrenor, fără griji pentru fosta campioană, care se bucură de libertate la Dubai’”, au notat americanii de la Tennis365, care au remarcat însă și prestația solidă din runda inaugurală. „Fără ajutorul unui antrenor, Simona a început turneul cu o victorie ce îi dă încredere în fața lui Alison Riske”, au mai scris americanii.

Simona Halep va înfrunta o sportivă din România pentru un loc în sferturi. Gabriela Ruse este una dintre surprizele plăcute ale acestui turneu. A jucat trei tururi de calificare, iar în primul meci de pe tabloul principal a învins-o, în trei seturi, pe Paula Badosa, jucătoare aflată pe locul 5 WTA.

Gabriela nu a avut deloc emoții și speră să-și păstreze cumpătul și în duelul cu Simona Halep.

„Simona a fost mereu idolul meu şi îmi doresc într-o bună zi să o înving, dar cel mai important este să am astfel de meciuri cât mai dese şi o dorinţă de victorie atât de mare cum am avut astăzi.

Nu am absolut nicio presiune, deja Simona m-a învins de foarte multe ori, merg acolo cu capul sus şi vom vedea ce va ieşi”, a declarat Gabriela, la Digi Sport.

Halep şi Ruse s-au mai întâlnit de două ori în circuitul WTA şi de fiecare dată s-a impus fostul lider WTA. Partida se va juca astăzi de la ora 19.00.

Urmăriți Impact.ro și pe