Simona Halep, extrem de elegantă la petrecerea jucătoarelor de la Dubai. Apariție încântătoare. Foto

Simona Halep, extrem de elegantă la petrecerea jucătoarelor de la Dubai

Simona Halep a participat aseară la petrecerea jucătoarelor WTA de la Dubai, acolo unde a impresionat prin ținuta purtată. Sportiva s-a declarat foarte încântată de eveniment pe parcursul căruia a fost numai cu zâmbetul pe buze. Iată ce ținută a purtat Halep la petrecerea jucătoarelor organizată la Dubai.

Cum s-a îmbrăcat Simona Halep la petrecerea jucătoarelor de la Dubai

În această săptămână Simona Halep se află în Dubai, acolo unde participă la turneul WTA. Iar aseară, sportiva noastră a mers la petrecerea dată în cinstea jucătoarelor. Pentru acest eveniment, Halep a ales să poarte o rochie neagră cu un imprimeu de dantelă, care i-a lăsat vedere bicepșii bine conturați. Sportiva a accesorizat ținuta cu un ceas negru și cu o pereche de pantofi în aceeași nuanță.

”Întotdeauna una dintre cele mai tari petreceri pentru jucătoare”, a scris Simona Halep, pe pagina sa de Twitter. ”Întotdeauna este distracție la petrecerea jucătoarelor de la Dubai”, au postat și cei de la WTA.

halep, petrecerea jucatoarelor, dubai

Cum s-a îmbrăcat Simona Halep la petrecerea jucătoarelor de la Dubai. Sursă foto: Digisport

Potrivit celor de la Doartenis.ro, Halep a stat la petrecere două ore, iar în tot acest timp a inițiat mai multe dialoguri cu alte jucătoare. De asemenea, sportiva a dat și câteva interviuri și s-a distrat la momentele de virtuozitate ale artiștilor locali.

Simona Halep se va confrunta azi, 19 februarie cu Ons Jabeur (ocupanta locului 45 WTA), în turul 2 de la Dubai. Cele două jucătoare au mai avut ocazia să se întâlnească în 2018, la Beijing, unde jucătoarea din Tunisia a câștigat, deoarece Halep a abandonat meciul după primul set. Meciul se va difuza la ora 17:00, ora României. Premiile turneului de la Dubai se ridică la valoarea totală de 2.643.670 dolari.

Dacă o va bate pe Ons Jabeur, în următoarea etapă a turneului, sfeturile de finală, aceasta poate da de următoarele nume:  Elise Mertens, Qiang Wang, Maria Sakkari sau Aryna Sabalenka. Mergând mai departe, dacă va ajunge în semifinale, Simona Halep poate da peste: Elina Svitolina, Garbine Muguruza, Marketa Vondrousova, Anastasija Sevastova, Dayana Yamstremska, Kim Clijsters sau Kiki Bertens.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI