Simona Halep, din nou pe terenul de tenis. A venit vestea mult așteptată de fani

Badea Violeta 24.11.2022, 15:49

Veste bună pentru fanii Simonei Halep! Fostul lider mondial a revenit pe terenul de tenis, după scandalul dopajului în care a fost implicat în ultima perioadă. Deși a trecut prin momente extrem de dificile, jucătoarea originară din Constanța dă dovadă de o ambiție de fier în momentul în care vine vorba de cariera sa. Iată unde a jucat românca!

Simona Halep a revenit pe terenul de joc

Măcinată de probleme în ultima vreme, Simona Halep a revenit pe terenul de joc mult mai devreme decât se așteptau susținătorii săi. Fostul lider mondial în tenis a fost surprins, de curând, la antrenament, semn că dorește să se mențină în formă cu orice preț.

În sprijinul său a venit Ion Țiriac. Miliardarul român are mare încredere în sportivă, așa că i-a pus la dispoziție un teren la complexul Stejarii Country Club, asta după ce jucătoarea din Constanța a aflat că nu mai poate beneficia de serviciile gratuite de la Centrul Național de Tenis și Complexul Olimpic de la Izvorani.

Simona Halep a trecut prin cea mai neagră perioadă a vieții sale, după ce a fost depistată cu o substanță interzisă la US Open 2022 și a fost suspendată din circuitele WTA și ITF.

Totodată, fostul lider mondial a trecut printr-un divorț, aceasta separându-se de afaceristul Toni Iuruc. Și, de parcă toate astea nu erau suficiente, tenismena a suferit și o operație dificilă la nas.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Citește și Mesajul care poate fi salvarea Simonei Halep. Toți jucătorii de tenis au putut să-l vadă, e trimis de Agenția pentru Integritate!

Când poate afla Simona Halep verdictul pentru dopaj

În prezent, Simona Halep se antrenează și speră să-și dovedească nevinovăția. Nu de puține ori, fostul lider mondial a spus că nu a luat în mod intenționat Roxadustat.

Totuși, dacă va fi gasită vinovată, sportiva de 31 de ani riscă o suspendare de patru ani, ceea ce ar putea însemna finalul carierei sale. Avocatul Cristian Jura a spus, de curând, când ar putea afla jucătoarea verdictul final.

„Nu vom avea un verdict mai devreme de un an și asta doar dacă sportiva va cere o procedură rapidă de contestare (expedite arbitration) a rezultatului WADA.

Știți cum este și cu procedura asta, sportivul o cere și trebuie văzut dacă se aprobă sau nu. În perioada asta, poate juca doar la turnee demonstrative, dar atât.

Sunt mai multe interdicții cu privire la ce poate să facă sau ce nu poate să facă, dar în principal nu poate juca meciuri oficiale și asta este el mai important”, a precizat specialistul.

Citește și Mesajul pe care l-a transmis Simona Halep pentru fani. A invocat-o pe Maica Tereza!

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...