Simona Halep, criticată de fani. Motivul pentru care jucătoarea de tenis nu a comentat până acum cazul Shuai Peng

Andrei Cezar 19.11.2021, 12:33

Cazul incredibil al lui Shuai Peng a revoltat o lume întreagă. Mai mulți jucători și jucătoare de tenis au luat atitudine, după ce Peng nu mai este de găsit de zile bune, ca urmare a mesajului postat pe rețeaua Weibo privind agresiunea sexuală la care a fost supusă de un vicepremier chinez. Până acum Simona Halep nu a avut nicio reacție pe marginea acestui subiect, fapt ce i-a nemulțumit pe unii fani ai româncei.

Simona Halep, criticată de fani pentru că nu a luat atitudine față de cazul ”Shuai Peng”

Simona Halep a încehiat sezonul odată cu retragerea de la turneul de la Linz, înaitea semifinalei cu Jaqueline Cristian. Românca a postat un mesaj pe rețelele de socializare în care a mărturisit că anul 2021 a fost unul dificil, atât prin prisma accidentărilor, cât și din punct de vedere emoțional, dat fiind faptul că la începutul anului a suferit o pierdere enromă: mătușa sa din partea tatălui a decedat.

Astfel, pentru a uita cât mai repede de momentele neplăcute din această perioadă, Simona Halep a decis ca alături de soțul ei să meargă într-o binemeritată vacanță. Destinația: orașul iubirii. Cei doi îndrăgostiți și-au făcut bagajele și au plecat la Paris. Soimona și Toni nu au putut petrece prea mult timp împreună după nuntă din cauza programului încărcat al sportivei. Așa că și-au continuat luna de miere într-unul dintre cele mai romantice orașe ale lumii.

Cel mai probabil Simona s-a ”deconectat” de la telefonul mobil și nu a avut timp să se alăture mișcării de susținere a lui Shuai Peng. Mai mulți fani i-au cerut sportivei din România să reacționeze pe rețelele de socializare față de uluitorul caz care se petrece în China.

Shuai Peng nu mai este de găsit, după ce în urmă cu două săptămâni a postat pe rețeaua Weibo un mesaj emoționant în care a mărturisit că a fost abuzată sexual de Zhang Gaoli, un înalt oficial chinez. Postarea sa a fost ștearsă după jumătate de oră, iar de atunci nu se mai știe nimic de jucătoarea în vârstă de 35 de ani.

Simona Halep, criticata de fani. Motivul pentru care jucatoarea de tenis nu a comentat pana acum cazul Shuai Peng
Simona Halep, criticata de fani. Motivul pentru care jucatoarea de tenis nu a comentat pana acum cazul Shuai Peng

Serena Williams, impresionată de drama prin care trece Peng

În urmă cu câteva zile, Shuai Peng ar fi trimis, prin intermediul canalului de televiziune chinez CGTN un mesaj în care dă asigurări că este bine și spune că informațiile privind agresiunea sexuală publicate pe site-ul WTA nu ar fi adevărate. Oficialii WTA sunt însă sceptici în ceea ceea ce privește veridicitatea mesajului.

Salutare tuturor, sunt Peng Shuai. În ceea ce priveşte ştirile recente apărute pe site-ul oficial al WTA, conţinutul nu a fost confirmat sau verificat de mine şi s-a publicat fără acceptul meu. Ştirea din acel comunicat, inclusiv afirmaţia cu privire la agresiunea sexuală, nu este adevărată. Nu am dispărut şi nu sunt în pericol. Doar m-am odihnit acasă şi totul este în regulă. Mulţumesc din nou pentru că vă pasă de mine.”, a fost mesajul transmis de CGTN, din partea lui Shuai Peng.

Mulți jucători și jucătoare de tenis s-au mobilizat pentru a afla ce se întâmplă cu colega lor și au pornit mișcarea #WhereIsPengShuai! Hashtag-ul a fost preluat pe Twitter de peste 100.000 de persoane, printre care și două tenismene din România, Andreea Mitu și Irina Bara, scrie prosport.ro.

Serena Williams, una dintre cele mai importante voci din tenisul mondial feminin, nu a rămas impasibilă și a oferit o declarație în acest caz.

Sunt devastată și în același timp șocată după ce am aflat despre colega mea, Shuai Peng! Sper că este în siguranță și va fi găsită cât de curând. Cazul trebuie investigat și nu trebuie să rămânem tăcuți! Îi transmit toată dragostea și susținerea mea”, a spus Serena despre situația incredibilă a tenismenei chineze.

Urmăriți Impact.ro și pe