Simona Halep, amendată de WTA? Suma uriaşă pe care o va avea de plătit românca

Ioana Bucur 11.04.2021, 20:43
Simona Halep, amendată de WTA? Suma uriaşă pe care o va avea de plătit românca

Vești proaste pentru cea mai bună jucătoare de tenis a României. Sportiva, care trece printr-una dintre cele mai dificile perioade din cariera sa, ar putea fi bună de plată, iar suma este uriașă. Simona Halep, amendată de WTA? Cum a greșit românca.

Simona Halep, amendată de WTA?

Simona Halep, amendată de WTA, în cel mai dificil an al carierei sale? Cu toate că anul a debutat în forță pentru sportiva româncă, reușind să ajungă până în sferturile de finală de la Australian Open, unde a fost învinsă de nimeni alta decât Serena Williams, în doar două seturi, un șir de accidentări i-ar putea aduce o amendă uriașă de la WTA. Primele probleme au apărut la scurt timp după sferturile de finală de la Australian Open. Halep s-a retras deja de la Doha și Dubai, iar ulterior a fost nevoită să renunțe și la Miami Open. Sportiva a anunțat că a renunțat și la meciul de FED Cup în care România va juca împotriva Italiei. Prezența Simonei la următoarele turnee rămâne incertă.

În urmă cu câteva săptămâni, la sfârșitul lunii martie, Simona Halep mergea în Statele Unite ale Americii pentru a participa la Miami Open. N-a putut să facă față, abandonând competiția după un singur meci, din pricina durerilor. Sportiva a anunțat că că nu va mai participa la duelul de FED Cup dintre România și Italia, programat în perioada 16-17 aprilie, însă ar putea rata și turneul WTA de la Stuttgart, ce se va desfășura între 19 și 25 aprilie. Doar că, în acest caz, Simona Halep s-ar putea pricopsi cu o amendă usturătoare din partea WTA, pe fondul absențelor repetate de la turnee. Potrivit regulamentului, o sportivă are dreptul la doar două „retrageri scuzabile”. Acestea au fost deja utilizate de Halep.

„O jucătoare se poate retrage din proba de simplu a unui turneu fără a primi amendă pentru retragere târzie, cu condiția ca WTA să fie anunțată înainte de începerea primului meci al jucătoarei de pe tabloul principal. O sportivă are dreptul la două retrageri scuzabile într-un sezon competițional”, se arată în regulamentul WTA.

Simona Halep, criticata dur de un important designer vestimentar pentru felul in care se imbraca.
Simona Halep

Suma uriaşă pe care o va avea de plătit

Potrivit ProSport, în cazul unei noi retrageri, Simona Halep ar putea primi o amendă în valoare de 7.500 de dolari. Românca nu ar mai avea dreptul să se retragă de la niciun turneu, în acest an, fără să fie sancționată. Conform sursei, orice retragere de la un turneu WTA 250 va fi penalizată cu 5000 de dolari, în timp ce o retragere de la turneele WTA 500 și 1000 o poate costa 7500 de dolari sau chiar 10.000 de dolari.

Simona Halep era ce-a de-a treia favorită la turneul Miami Open, după un singur meci jucat, în care a reușit să o învingă pe Carolina Garcia, după aproape două ore de joc, românca anunța că nu va mai putea continua din pricina unei accidentări.

„Îmi pare foarte rău că trebuie să renunț la simplu și la dublu la Miami Open, dar accidentarea mea nu mă lasă să joc aici așa cum mă așteptam. Sunt tristă că nu pot continua, am vrut să vin aici să dau tot ce am mai bun și să joc multe meciuri, dar din păcate nu pot. Sperăm că anul viitor mă voi întoarce sănătos și mai bun. Vreau să mulțumesc uriaș organizatorilor de la Miami Open și WTA pentru toate eforturile depuse în organizarea acestui mare eveniment și pentru că ne-a făcut să ne simțim în siguranță.”, a scris Simona Halep pe pagina sa de Facebook.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...