Una dintre cele mai longevive prezențe feminine de la Antena 1, Simona Gherghe, a anunțat cine o va înlocui în emisiunea Mireasa. Show-ul matrimonial care îi ține pe mulți dintre telespectatorii postului cu ochii ațintiți la ecrane urmează să fie moderat pentru o perioadă de o altă colegă de-a vedetei. Prezentatoarea a anunțat că va lipsi câteva ediții din platoul emisiunii.
Chiar dacă mulți dintre fanii emisiunii matrimoniale au fost surprinși de vestea că Simona Gherghe va pleca, prezentatoarea a precizat că decizia nu este una permanentă. Moderatoarea de la Mireasa a avut câteva absențe motivate de-a lungul emisiunii, astfel că nici de această dată nu face excepție de la regulă. Simona Gherghe a ținut să îi liniștească pe telespectatori și a menționat ce altă vedetă îi va ține locul în perioada în care va lipsi.
Cei care urmăresc emisiunea Mireasa știu deja că Simona Gherghe a absentat din platou atunci când a fost confirmată cu Covid-19, astfel că show-ul matrimonial a trecut în mâinile colegei sale, Gabriela Cristea. Vedeta, care moderează la Antena Stars emisiunea „Mireasa: Capriciile iubirii”, o extensie a emisiunii „Mireasa”, de la Antena 1, este așadar familiarizată cu formatul.
„Fiți atenți, plec joi, vineri și sâmbătă. Dar vine Gabriela, adică nu se închide emisiunea”, a spus Simona Gherghe la finalul ediției recente a show-ului matrimonial.

În urmă cu 20 de ani, Simona Gherghe pășea pentru prima oară în redacția Antenei 1, după un drum lung de la Iași la București. A fost jurnalist și prezentator al știrilor pentru ca ulterior să își descopere chemarea către emisiunile sociale ale postului. După ani buni în care a moderat Acces Direct, Simona Gherghe a trecut la show-urile matrimoniale și astfel a ajuns să prezinte astăzi emisiunea Mireasa.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Telespectatorii acestui format o îndrăgesc nespus, astfel că mulți au fost uimiți să afle că vedeta nu va mai fi prezentă în platoul show-ului în următoarele zile. Fosta prezentatoare de știri are însă motive întemeiate. Se pare că urmează să își însoțească soțul într-o delegație în străinătate. În urmă cu câteva zile, Simona Gherghe a vorbit la Observator că urmează să petreacă câteva zile alături de Răzvan, soțul său, la Londra.
„Plecăm în delegație în vacanța de 1 mai la Londra”, a declarat Simona Gherghe la Observator.
Fanii emisiunii Mireasa pot urmări show-ul matrimonial la Antena 1, de luni până vineri, de la ora 15:00 și sâmbăta de la ora 13:30. De asemenea, la Antena Stars, emisiunea a cărei gazdă este Gabriela Cristea, „Mireasa – Capriciile iubirii”, este difuzată în fiecare seară, de luni până vineri, de la 19:30.