18:44
Statele lumii au fiecare dintre ele propria identitate, marcată de anumite elemente, printre care și drapelul unic. Simbolul României, steagul în culorile albastru, galben și roșu, ascunde o poveste interesantă, existând mai multe etape care au dus la crearea drapelului național de astăzi.
Unul dintre cele mai importante simboluri ale țării noastre, steagul național, a trecut printr-o serie de schimbări de-a lungul anilor, pe măsură ce s-au succedat în fruntea țării diferite puteri. Puțini știu că steagul României își are originea încă de la 1600, când în istoria Țărilor Române sunt consemnate cele trei culori, albastru, galben și roșu, pe diplomele emise de Mihai Viteazul, pe scuturi și pe lambrechinii stemelor.
Deși inițial acestea nu se identificau în conștiința națională, ele au început să apară ulterior în picturi și pe pânza drapelului răscoalei lui Tudor Vladimirescu. Puțini știu că simbolurile de pe steagul României, reprezentate prin nuanțele folosite în drapel, au primit o primă semnificație în 1821, când s-a stabilit că albastrul marchează culoarea cerului și sugerează libertatea, galben este culoarea grânelor și se identifică cu dreptatea, în timp ce roșul, culoarea sângelui, reprezintă frăția.
Drapelul național a fost adoptat pentru prima oară abia la alți 20 de ani distanță. În 1834, Alexandru Ghica Vodă, la acea vreme domn al Țării Românești, a reușit să îi înduplece pe otomani să permită folosirea unui steag românesc pe corăbiile negustorești și ale oștirii. Astfel, reprezentanții țării putea să aleagă două steaguri, unul pentru corăbii și altul pentru armată.
Acestea erau destul de asemănătoare, cel pentru corăbii fiind marcat de galben și roșu, iar cel al armatei conținând albastru, galben și roșu, cu un vultur în centru. Acvila valahă era reprezentantă cu o coroană princiară și cruciată. Ulterior, cele trei culori au fost folosite în poziție orizontală și nu verticală precum se întâmplă inclusiv astăzi.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Primul steag, care marca unitatea țării a fost conceput de o mișcare revoluționată, în secolul XIX-lea. În anul 1848, revoluționarii au folosit tricolorul ca drapel al Țării Românești, cu albastrul poziționat sus, pentru a semnifica „Libertate, Dreptate, Frăție”, după modelul francez. De atunci, drapelul României și-a păstrat aceleași nuanțe, cu mici modificări.
„Steagul… este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii şi unde se vor naşte copiii voştri. Steagul este încă simbolul devotamentului, credinţei, ordinei şi al disciplinei ce reprezintă oastea! Steagul e tot de odată, trecutul, prezentul şi viitorul Ţării; întreaga istorie a României !..”, spunea Alexandru Ioan Cuza.
Abia în 1866, prin Constituția României, în articolul 124, se precizau „colorile Principatelor-Unite urmează a fi Albastru, Galben şi Roşu”. Ordinea și modul în care culorile erau dispuse au fost stabilite de Adunarea Deputaților, în ședința din 26 martie 1867. Culorile drapelului au fost așezate vertical și în centru avea stema României.
Comuniștii au făcut însă modificări asupra drapelului național. Pentru a se îndepărta de tradiția națională, ei au înlocuit stema țării și au adăugat una nouă pe tricolor. Cu toate acestea, de-a lungul istoriei țării, steagul României nu a trecut prin modificări importante. Pe de altă parte, drapelul național al României este asemănător cu steagul Ciadului, excepție făcând nuanțele de albastru, care sunt diferite.
