Actrița Sharon Stone a devenit un simbol al Hollywood-ului după apariția sa în filmul Instinct Primar din 1992, însă aceeași producție i-a distrus viața personală. În urma unei scene în care apare punând picior peste picior, vedeta a pierdut custodia fiului ei. La vremea aceea, băiețelul avea doar 4 ani.
Celebritatea nu i-a adus numai avantaje. Sharon Stone a ajuns să piardă custodia fiului ei din cauza unei scene celebre din Instinct primar
Recent, Sharon Stone a vorbit în cadrul unui podcast despre celebra scenă din Instinct primar în care pune picior peste picior. Din păcate pentru actriță, acea secvență nu i-a adus doar celebritatea.
La procesul de divorț din anul 2004, judecătorul l-a întrebat pe fiul ei de doar 4 anișori dacă știe că mama sa face filme provocatoare. Precizăm că Roan nu este copilul natural al lui Sharon Stone. Acesta a fost adoptat împreună cu fostul ei soț, Phil Bronstein, în anul 2000.
„Am pierdut custodia copilului meu.”, a spus actrița. „Când judecătorul l-a întrebat pe copilul meu, băiețelul meu micuț: Știi că mama ta face filme cu sex?
Ca un fel de abuz din partea sistemului, am fost judecată ce fel de părinte am fost, pentru că am făcut acel film”, a precizat Sharon Stone.
„Oamenii se plimbă fără haine pe ei deloc la televiziunea obișnuită acum, iar voi ați văzut poate cam o șaisprezecime de secundă de posibilă nuditate a mea – și am pierdut custodia copilului meu.”, a mai adăugat vedeta.
În prezent, fiul lui Sharon Stone are 22 de ani, iar actrița poate să-l viziteze liniștită. Însă, decizia judecătorului și criticile oamenilor au afectat-o profund pe frumoasa vedetă.
În trecut, Sharon Stone chiar a fost internată în spital, cu probleme cardiace. „Mi-a frânt inima.”, a spus actrița. „Mi-a frânt inima la propriu”, a mai adăugat vedeta.
În anul 2022, celebra actriță și-a lansat cartea de memorii, „The Beauty of Living Twice”, în care a susținut că Paul Verhoeve, regizorul filmului, a păcălit-o să se expună în scena respectivă.
Actrița a precizat că nu a știut nicio clipă că imaginile cu ea goală vor fi folosite. A aflat acest lucru abia atunci când a fost la o proiecție alături de câțiva avocați.