EXCLUSIV

Sfaturile medicilor odată cu începerea școlii. Atenție la simptome: „Dacă este mai somnolent sau nu mai are chef să se joace, atunci ar fi bine să ținem copilul acasă”

Gabriela del Pupo 09.01.2023, 13:08
Sfaturile medicilor odată cu începerea școlii. Atenție la simptome: „Dacă este mai somnolent sau nu mai are chef să se joace, atunci ar fi bine să ținem copilul acasă”

Elevii au revenit astăzi la școală însă începutul de an este marcat de un val de viroze care, pe lângă faptul că include mai multe tulpini gripale, este suprapus infecțiilor cu Omicron. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila spune că legislația ar impune măsuri foarte restrictive dacă ar fi declarată epidemie, dar spune că numărul de cazuri este crescut și ar trebui luate măsuri atât de către părinți cât și de elevi. Deocamdată portul măștii este doar la nivel de recomandare. Impact.ro a stat de vorbă cu medicul Carmen Dorobăț care a venit cu câteva explicații dar și recomandări pentru a evita agravarea bolii.

„Acum s-au suprapus încă din toamnă, pe lângă virusul gripal, sincițial respirator, cu impact important la copil, și de asemenea Omicron”

Diferența dintre sezonul gripal de anul acesta și anii de dinainte de pandemie este că avem un cumul de tulpini care acționează în același timp. Chiar dacă tulpina Omicron nu are forme atât de grave, suprapusă cu virusul gripal, cu cel sincițial respirator, poate duce la complicații ale infecției. Părinții ar trebui să fie atenți chiar și la cele mai ușoare simptome înainte de a trimite copilul în colectivitate, de asemenea un al doilea triaj ar urma să fie făcut și la școală de cadrele didactice.

„Într-adevăr în toți anii în sezonul rece avem un astfel de sezon de gripă cu un număr mai mare sau mai mic de cazuri, tulpini circulante au fost mai multe, atât gripa A cât și gripa B, dar acum s-au suprapus încă din toamnă, se atrăgea atenția în SUA, pe lângă virusul gripal, sincițial respirator, cu impact important la copil, și de asemenea Omicron.

Evident că suprapunerea a două infecții virale concomitente, în general a două infecții, dar cu atât mai mult, cu virus gripal și coronavirus, chiar dacă este Omicron, care este varianta mai blândă ca să spun așa, dar această suprapunere va duce la o mai mare inflamare la nivelul căilor respiratorii cu un impact mai important la nivelul simptomelor și bineînțeles cu un tablou de boală care va fi mai zgomotos.”, a explicat Carmen Dorobăț.

Gripa sezoniera a disparut odata cu aparitia Covid-19

„Riscăm să ajungem la o complicație bacteriană, de tipul pneumonie, bronhopneumonie”

Pe lângă faptul că riscul ca și alți copii sau adulți să se îmbolnăvească este crescut, alternarea spațiilor și a temperaturilor pot determina o evoluție nefericită a bolii. Izolarea rămâne singura soluție pentru ca riscul de a transmite boala să nu crească și de asemenea, igiena, dezinfectarea spațiilor și portul măștii sunt printre recomandările medicilor. De asemenea, după doi ani de pandemie și izolare, sistemul imunitar al copiilor este mai slab decât în anii trecuți.

„Ceea ce este important să știe părinții în această perioadă de timp, dacă văd că copilul prezintă simptome de răceală, sau nu neapărat simptome caracteristice. Mă refer la faptul că, de exemplu, este mai somnolent sau nu mai are chef să se joace, atunci ar fi bine să ținem copilul acasă din două perspective, prima, pentru că dacă are o viroză respiratorie pe care o expunem la treceri de temperatură, îl scoatem afară, îl ducem în colectivitate, riscăm să ajungem la o complicație bacteriană, de tipul pneumonie, bronhopneumonie. Iar pe de altă parte, al doilea rău pe care îl facem, este acela că vom infecta și alți copii, și nu numai, și adulții din imediata lui apropiere.

Este bine ca indiferent de vârstă, indiferent de cât de grave sunt simptomele virozei respective, persoana respectivă să stea acasă câteva zile, până când se poate pune pe picioare și trece și perioada de contagiozitate.”

În farmacii sunt de asemenea disponibile teste rapide combinate atât pentru gripă cât și pentru Omicron. Tot astăzi la Ministerul Sănătății are loc o nouă ședință pentru a soluționa problema lipsei antiviralelor din farmacii și spitale.

„Este foarte important să avem astfel de teste rapide, pentru că în felul acesta medicul infecționist, cel de familie, va ști imediat cam ce decizie terapeutică să ia, pentru că în ambele cazuri, fie că vorbim de gripă, fie că vorbim de Omicron, avem medicație specifică antivirală, care poate fi folosită.”

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriela del Pupo
Pentru Gabriela del Pupo presa nu a fost prima alegere. Absolventă a Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj, a lucrat mai bine de 10 ani în domeniul artelor spectacolului. Pasiunea pentru știri...