Ședință importantă la Guvern! Decizia privind prelungirea stării de alertă. Noile măsuri care se impun

Rădulescu Valentin 16.06.2020, 08:50
Ședință importantă la Guvern! Decizia privind prelungirea stării de alertă. Noile măsuri care se impun

Odată cu venirea măsurilor de relaxare în România, cazurile cu noul tip de virus au început să crească de la o zi la alta. Acest lucru a atras atenția parlamentarilor care au luat noi decizii privind prelungirea stării de alertă. Marți va avea loc ședința de Guvern cu privire la noile măsuri care se impun.

Decizia cu privire la prelungirea stării de alertă!

Deoarece România a înregistrat o creștere a numărului de cazuri în ultima vreme, Guvernul a luat în calcul prelungirea stării de alertă. Din cauza măsurilor de relaxare oamenii au început să iasă din ce în ce mai mult afară, să se îngrămădească și să nu țină cont de pandemia care are un efect negativ la nivel global. Așadar, premierul Ludovic Orban a venit cu noi precizări privind prelungirea stării de alertă care expiră la data de 15 iunie. Acesta a declarat duminică într-un post de televiziune că nu este o decizie politică, ci una pentru binele țării. Guvernul se unește astăzi la ora 12:30 pentru a decide ce se va întâmpla cu starea de alertă.

„Decizia de prelungire a stării de alertă, repet, nu este o decizie politică, este o decizie care este fundamentată de evaluări, de analize care sunt făcute de specialişti, de epidemiologi şi care consideră indispensabilă prelungirea pentru 30 de zile a stării de alertă, pentru că starea de alertă îţi dă toate acele instrumente de care ai nevoie ca să poţi să aplici regulile” a declarat Ludovic Orban, potrivit realitatea.net.

De astfel, Ludovic Orban respins propunerea PSD de a institui starea de alertă pentru doar 15 zile, precizând că așa ceva nu se poate. Totodată, premierul nu a exclus nici ca starea de alertă să fie instituite de trei ori, fapt pentru care vor fi impuse și alte măsuri de relaxare.

„De unde au scos ei 15 zile?! Starea de alertă este necesară pe o perioadă mai lungă. S-ar putea să fie necesară încă o prelungire a stării de alertă. Nu putem anticipa evoluția epidemiei. Se vede clar că de câteva zile există o creștere a numărului de cazuri. De asemenea, numărul persoanelor depistate pozitiv a depășit numărul persoanelor vindecate. Asta trebuie să ne determine la și mai multă atenție”, a spus Ludovic Orban, potrivit Mediafax.

Ședință importantă la Guvern! Decizia privind prelungirea stării de alertă. Noile măsuri care se impun
Sursă Foto: ro.sputnik.md

Ce restricții se impun?

În timpul interviului Ludovic Orban a ținut să precizeze că unele restricții precum interzicerea evenimentelor în spații închise ar putea fi în continuare interzisă. Ținem să precizăm că în această categorie se încadrează și slujbele religioase. Premierul susține că oamenii petrec o perioadă bună de timp în astfel de spații, lucru ce duce la răspândirea virusului mult mai rapid. Totodată, Ludovic Orban a fost întrebat și despre ce se va întâmpla dacă PSD votează împotriva prelungirii stării de alertă, mai ales că partidul este majoritar în Parlament. Răspunsul premierului a fost unul foarte simplu, ”înseamnă că nu va mai fi stare de alertă”.

„În general cam tot ce se desfăşoară în spaţii închise şi presupune prezenţa unui număr mare de persoane şi o durată de timp mare petrecută”, a explicat Ludovic Orban atunci când a vorbit despre restricțiile impuse.

Urmăriți Impact.ro și pe