Secretul neștiut al Amaliei Enache de la Pro TV. „A bulversat tot ce știam despre mine”. EXCLUSIV
Amalia Enache este una dintre figurile emblematice ale postului Pro TV. La finalul anului trecut, știrista a fost pusă în postura de a cânta, moment în care a ajuns în colimatorul Crinei Mardare, care a sesizat talentul ei secret, de care nici măcar ea nu avea habar.
Amalia Enache lucrează la Pro TV de peste 20 de ani și este una dintre cele mai apreciate știriste. Dacă nu ar fi făcut performanță în media, un alt domeniu care prezintă interes pentru ea este cel reprezentat de teatru și film. “Mi-ar fi plăcut să încerc actorie, dar eu am pornit foarte devreme în televiziune și televiziunea te duce în zona opusă actoriei, pentru că nu joci niciun rol acolo, ești tu, autentic. Nu trece nicio emoție a ta spre public și învățând atât de bine să fac asta ca prezentator de știri, cred că mi-am anihilat orice altă aptitudine de a-mi scoate emoțiile la suprafață. Deși sunt atât de aproape de lumea filmului, nimeni nu a văzut în mine un potențial actor. M-ar tenta”, a declarat, în exclusivitate pentru Impact.ro, Amalia Enache.
Amalia Enache: „Crina Mardare a bulversat tot ce știam despre mine”
La finalul anului trecut, cu ocazia Protevelionului, Amalia Enache a avut parte de o experiență inedită, aceea de a cânta. Știind că nu este deloc punctul ei forte, vedeta Pro TV a intrat pe mâinile Crinei Mardare, din dorința de a reuși să facă față cerinței primite. Și a avut parte de o surpriză.“Am avut o experiență în iarnă pentru Revelionul Pro TV. Trebuia să cânt ceva. Și eu am fost mereu complexată de faptul că nu am o voce frumoasă și că nu știu să cânt. Am fost la niște cursuri la Crina Mardare, care pentru mine a fost una dintre cele mai frumoase experiențe ale ultimei perioade.
Doamna a bulversat tot ce știam despre mine: că nu trebuie să cânt niciodată, că nu am voce. Chiar a sfârșit prin a-mi spune, la un moment dat: Tu, dacă ai fi fost lăsată să cânți când erai mică și dacă nu ți se spunea că nu ai voce, chiar ai fi ajuns să cânți pe scenă!. Dar a fost un exercițiu, un lucru pe care nu-l făcusem niciodată, o autocunoaștere a mea și mă gândesc că și în zona de actorie ar fi interesant, la un moment dat, să am parte de o astfel de experiență. Nu am continuat să cânt, dar mi-am depășit teama de penibil. Eu nu cântam nici La mulți ani când cânta toată lumea, ca nu cumva să stric corul. Mie mi-au spus părinții că sunt talentată la multe altele, dar nu la cântat. Când părinții îți pun o etichetă, o iei de bună”, ne-a dezvăluit, în exclusivitate pentru Impact.ro, Amalia Enache.
„Rolurile cele mai grele sunt cele negative”
Vedeta Pro TV ar fi tentată de un rol, care să fie în antiteză față de cum e ea în viața de zi cu zi. “Negativ mi-ar plăcea, pentru că sunt într-un rol destul de pozitiv așa ca imagine publică și cu tot ce fac. Mi se pare provocarea mult mai mare, plus că întotdeauna rolurile cele mai grele sunt cele negative”, a precizat ea. Se pare că totul rămâne la stadiul de dorință. “Dacă aș fi vrut neapărat să fac cursuri, clar aș fi făcut până la vârsta asta, nu a apărut contextul. E ca limba portugheză pe care tot îmi doresc să o învăț și de fapt nu o învăț, nu mă apuc de ea, e așa ceva ce zic, dar nu”, a conchis prezentatoarea Știrilor Pro TV.