Moartea artistului i-a adus sub același acoperiș pe cei trei copii ai săi – două fiice, Iulia și Alessia Ana-Maria și fiul Marinei Almășan, Victor. A fost unul dintre puținele momente în care moștenitorii interpretului de muzică folk s-au întâlnit. De fapt, una dintre fete a fost, o bună perioadă de timp, marele secret din familia lui Victor Socaciu. Fiul său a aflat târziu că mai are o soră, potrivit unor dezvăluiri obținute, în exclusivitate, de redacția Playtech-Impact.ro.
Victor Socaciu a murit la sfârșitul lunii decembrie, lăsând un urmă nu doar o familie îndurerată ci și o avere ce urmează să fie împărțită între ultima soție, Brândușa Simion și cei trei copii ai artistului, rezultați din trei relații ale acestuia.
Fiica cea mare, Iulia, are în jur de 40 de ani, ea venind pe lume în timpul mariajului artistului cu prima soție, Doina. Alessia Ana-Maria e fata cea mică a lui Victor Socaciu, ea are 33 de ani. Este rodul iubirii dintre cântăreț și o frumoasă sibiancă. Victor Socaciu a avut un singur băiat, pe Victor. Acesta are 23 de ani și s-a născut în timpul căsniciei cu Marina Almășan.
Cei trei copii ai lui Victor Socaciu nu au o relație apropriată. S-au văzut doar de câteva ori, la zilele de naștere ale tatălui lor și la înmormântarea acestuia.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„S-au văzut doar de câteva ori, atunci când au fost invitați de Victor Socaciu la zilele lui aniversare și, recent, la înmormântare. În rest, nu au ținut legătura, nu se cunosc prea bine”, a declarat pentru playtech.ro o persoană din anturajul regretatului artist.

Aceeași sursă a mai devăluit, în exclusivitate pentru jurnalișii redacției Playtech-Impact.ro, că fiul lui Victor Socaciu a aflat că are o a două soră abia după divorțul părinților săi. Informația ar fi fost o surpriză uriașă și pentru Marina Almășan.
„I-a zis Marina, la ceva timp după divorțul de Victor Socaciu, asta pentru că și ea a aflat tot târziu despre existența acestei fiice”, a mai spus aceeași sursă.
În ceea ce privește relația pe care Marina Almășan o are cu ultima soție a lui Victor Socaciu, Brândușa Simion, aceasta este ca și inexistentă.
„Marina nu a vorbit cu Brândușa Simion decât atunci când măritată fiind cu Victor Socaciu, a aflat de relația acesteia cu soțul său. După divorț, Marina nu a mai vorbit nici cu Victor Socaciu, nici cu soția acestuia.
La priveghi, cele două nu au schimbat nicio vorbă. În momenul în care a apărut Marina, soția lui Socaciu a plecat de la căpătâiul soțului său”, a mai precizat sursa citată.