Secretul celor mai gustoși cartofi prăjiți. Trucul pe care îl aplică bucătarii din marile restaurante înainte de a-i pune în tigaie

Andrei Simion 09.11.2022, 14:30
Secretul celor mai gustoși cartofi prăjiți. Trucul pe care îl aplică bucătarii din marile restaurante înainte de a-i pune în tigaie

Secretul celor mai gustoși cartofi prăjiți este cunoscut de puține persoane. Bucătarii din marile restaurante aplică un anumit truc înainte de a-i pune în tigaia cu ulei încins, astfel încât să iasă perfecți, atât în ceea ce privește gustul, cât și în privința texturii.

Care este secretul celor mai buni cartofi prăjiți

Prin urmare, secretul celor mai gustoși cartofi prăjiți stă într-un truc simplu aplicat de bucătarii din marile restaurante. Ideal este ca înainte de pregătirea lor, cartofii să fie lăsați la înmuiat timp de câteva ore.

Însă, pentru că în acest fel se pierde prea mult timp, bucătarii clătesc bine cartofii tăiați, sub jet de apă rece, astfel încât să îndepărteze excesul de amidon. Apoi, îi usucă bine cu prosoape de hârtie, pentru că umiditatea împiedică formarea crustei. Un alt sfat important este de a săra cartofii la final.

Un alt detaliu de care ar trebui să țină cont toți cei care vor să obțină cartofi prăjiți perfecți este că nu ar trebui să folosească ulei de măsline extravirgin pentru prăjire, chiar dacă ar putea crede că în acest fel ar obține o variantă mai sănătoasă a preparatului. Deși este bun pentru sănătate, acest tip de ulei nu este recomandat pentru prăjit, deoarece se arde la temperaturi mari.

Iata secretul celor mai crocanti cartofi prajiti
Cartofi prajiti

Truc pentru cel mai bun piure de cartofi

Cartofii prăjiți nu sunt singurii pe care numeroase persoane îi prepară greșit. Mulți oameni fac o greșeală și atunci când gătesc cartofii piure, astfel că preparatul nu capătă consistența potrivită, ci devine prea apos.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Trucul este scurgerea apei din oala în care au fiert cartofii și apoi lăsarea acesteia pe foc pentru câteva minute, ca să se evapore apa rămasă. Abia apoi poate începe gătirea piureului, cu puțin unt moale.

Persoanele care preferă să gătească piureul de cartofi cu lapte trebuie să încălzească acest ingredient înainte de a-l adăuga peste cartofi. Altfel, riscă să obțină un piure gri și lipicios, ceea ce nu este de dorit.

Urmăriți Impact.ro și pe