Podul Prieteniei, așa cum este cunoscut de toată lumea, se numește în acte Podul Dunărea. Acesta a fost inaugurat în anul 1954 și era cel mai mare pod combinat, rutier și feroviar, din Europa. Iată cum a fost posibilă realizarea lui în doar doi ani și trei luni, fiind angrenate șase țări, și cum a ajuns să devină „un pod al prieteniei”.
La realizarea podului au fost implicați ingineri români din școala lui Anghel Saligny, iar piesele din care a fost construit au venit din Cehoslovacia, Ungaria si Polonia, pe lângă România și Bulgaria. Problema unui pod peste Dunăre, care să lege cele două state vecine, s-a pus la începutul anilor ’50.
Dar după terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial, nici România și nici Bulgaria nu aveau resursele financiare necesare pentru un astfel de proiect, dar pentru că era o lucrare de importanță strategică și economică nu numai pentru cele două state, au obținut sprijinul URSS. Astfel, rușii au decis să participe la proiectarea podului, să pună la dispoziție utilajele care lipseau României și Bulgariei și să finanțeze aproape integral construcția.
„Ruşii aveau nevoie ca de aer de acest pod, pe unde să treacă, la o adică, blindatele staționate în sudul Basarabiei… A fost o lucrare unitară condusă de un colectiv de ingineri sovietici, având ca şef pe inginerul I. V. Şaprîkin în calitate de director general, ajutat de către inginerul Alexandru Lungu în calitate de director şi inginerul Constantin Stegaru – inginer şef pentru lucrările ce s-au executat dinspre malul românesc, ambii din școala lui Anghel Saligny. Principalele tabliere, cele care duc greul pe centru, au fost făcute în Cehoslovacia și în Ungaria – la Skoda și alte fabrici renumite”, istoriseşte muzeograful Mircea Alexa, pentru Historia.
La 30 iunie 1951 s-a semnat protocol între guvernele României şi Bulgarie pentru începerea construcției podului. Cehoslovacia, Polonia, Ungaria au convenit să livreze tabliere metalice, şină de cale ferată, fier beton, palplanșe metalice, cabluri, diverse utilaje şi aparataj electric. Astfel, șase țări au muncit la acest pod vital pentru URSS, pentru că trebuie să-i numărăm aici și pe sovietici.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Podul, cu o lungime de aproape trei kilometri, a fost realizat pentru trafic mixt, cu o cale ferată la partea inferioară şi o şosea cu două benzi de circulaţie la partea superioară. La capetele variantelor de cale ferată pentru accesul la noul pod a fost construită, de fiecare parte a Dunării, câte o staţie nouă de cale ferată, Giurgiu Nord, respectiv Ruse, iar şoseaua de pe pod a fost legată la şoselele Bucureşti-Giurgiu şi Ruse-Tutracan.
Lucrările au fost realizate cu muncitori civili şi militari. Numărul mediu cel mai mare de lucrători, peste 4.000, s-a menţinut în tot cursul anului 1953, în trimestrul II atingându-se un maximum de 4.995 de muncitori. La 27 ianuarie 1954 au început probele la pod, cu cinci luni mai devreme de inaugurarea lui. Astfel, construcţia a durat doi ani şi trei luni, fiind dată în folosință la 20 iunie 1954.
În arhivele Agenţiei Centrale de Informaţii din SUA au fost păstrate multe note informative despre construcţia podului peste Dunăre, cu nume de cod „889”, fiind considerat un obiectiv strategic pentru România, Bulgaria şi URSS.
„Câteva clădiri temporare au fost ridicate mai întâi pe ambele maluri, unele pentru muncitori, iar altele pentru materialele de construcţie. Doar muncitorilor le este permis accesul pe şantier, iar indicatoare cu inscripţia „Fotografiatul şi realizarea schiţelor sunt strict interzise” au fost amplasate în jurul acestuia. Atât românii, cât şi bulgarii lucrează la pod în acelaşi timp”, arăta o notă secretă a CIA, din 1954, potrivit Adevărul.
Deși specialişti români erau trimişi să lucreze pe malul bulgăresc, fiind mai bine instruiţi ca omologii lor din ţara vecină, bulgarii au terminat primii construcţia sectorului lor, unul cu o lungime mai mică decât cea alocată românilor.
„Noul pod internaţional dintre Ruse şi Giurgiu a ajuns într-un stadiu avansat al construcţiei. Este localizat la 3 – 4 kilometri nord-est de Ruse, într-o zonă unde fluviul Dunărea are o lăţime de 1,3 – 1,4 kilometri. Aşa cum se ştie, Bulgaria şi România au început lucrările, fiecare pe partea sa. Pe malul bulgăresc, construcţia pionilor a fost finalizată. Lucrările la montarea structurii metalice au început aici, nu şi pe partea românească”, potrivit unei alte note CIA, din februarie 1954.
În primul tren care a trecut peste fluviu şi a intrat din Bulgaria în România, pe 22 iunie, s-a aflat premierul Valko Chervenkov, secretarul general al Partidului Comunist Bulgar. O mulţime de bulgari au venit din toate colţurile ţării la festivitate, în speranța că se pot urca în tren, însă nu au reușit fiind ţinuţi la distanţă de soldaţi şi trupele de Miliţie.
