„Se va învăţa de acasă”. Ministrul Educaţiei a făcut anunţul pentru elevii din România

Nicu Stan 21.09.2021, 14:22

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a făcut anunţul pentru elevii din România. Acesta a spus că școlile se vor închide atunci când rata de infectare va atige 6 la mia de locuitori, iar progozele arată că asta s-ar întâmpla undeva în jur de 15 octombrie. Astfel, elevii vor rămâne, din nou, să facă școală online de acasă.

De când vor rămâne elevii acasă să învețe online. Sorin Cîmpeanu a spus de când se închid școlile

Școlile ar urma să se închidă peste câteva săptămâni dacă rata de infectare va crește până la 6 la mia de locuitori. Autoritățile prevăd că se va ajunge în acestă situație cam pe la jumătatea lunii octombrie.

Anunţul a fost făcut chiar de ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, luni seara.

Scolile vor ramane din nou goale cam de la jumatatea lunii octombrie
Scolile vor ramane din nou goale cam de la jumatatea lunii octombrie

Școlile se închid la șase la mie rată de infectare

„Cu privire la Bucureşti, în care în luna august rata de infectare a crescut de şase ori, astăzi suntem la 2,57 la mie.

Dacă se menţine această viteză de creştere a ratei de infectare în Bucureşti, am spus că în a doua jumătate a lunii octombrie, dar nu în 15 octombrie, matematic vorbind, vom atinge pragul de şase la mie şi vom fi nevoiţi să trecem în online toate şcolile”, a precizat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu la Sinteza Zilei.

Părinții nu vor testarea elevilor în școli

Oficialul de la Educație a făcut şi precizări despre testarea elevilor din şcoli. Astfel, Sorin Cîmpeanu susţine că problema nu este disponibilitatea testelor antigen, ci acordul părinţilor, care nu vor ca testele să fie folosite în şcoli.

„Am înţeles că nici acum testarea non-invazivă, acele teste pe bază de salivă, nu sunt omologate de Agenţia Europeană a Medicamentului.

Problema nu a fost disponibiliatea testelor antigen care sunt teste recunoscute, ci a fost acordul părinţilor. Părinţii, din păcate, nu şi-au exprimat acordul pentru utilizarea acestor teste în şcoli”, a explicat Sorin Cîmpeanu.

Ultimul bilanț coronavirus

Elevii școlilor în localitățile în care rata de infectare ajunge la 6 la mia de locuitori se închid, elevii urmând să facă cursuri opnline de acasă pâncă când rata va coborâ sub acest nivel, dar nu mai devereme de o săptămână, respectiv până în ziua de vineri, când se anunță rata de infectare în fiecare localitate.

Pe de altă parte, astăzi, 21 septembrie Grupul Strategic de Comunicare a anunțat că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat nu mai puțin de 6.789 de cazuri de coronavirus. De asemenea, în ultimele 24 de ore au decedat 129 de pacienți care erau infectați cu coronavirus. În secțiile ATI din toată țara se află 990 de persoane, dintre care 229 sunt copii.

Urmăriți Impact.ro și pe