Se va impune sau nu masca FFP2? Ce scrie în documentele oficiale de la Guvern

Andrei Dumitrescu 04.01.2022, 13:04
Se va impune sau nu masca FFP2? Ce scrie în documentele oficiale de la Guvern

Ședința de Guvern de marți seară a provocat discuții intense în spațiul public privind posibilitatea ca masca FFP2 să devină obligatorie în România, mergând pe modelul promovat de Austria.

În ședința de Guvern convocată marți de către premierul Nicolae Ciucă s-au analizat măsurile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei, printre subiecte găsindu-se și introducerea obligativității măștilor FFP2.

„Calmați-vă, oameni buni”

„Scrie aici clar „mască chirurgicală sau FFP2”!
Sau!

Adică nicidecum nu vor fi obligatorii doar măștile FFP2, ci există și varianta folosirii măștilor chirurgicale!

Dar juma’ din presă titrează invers! Iar pe rețelele de socializare la fel…

Așadar, calmați-vă, oameni buni, rămâne și varianta măștii clasice chirurgicale!

P.S.: și, da, am fost la această ședință, de aceea vă și spun!”, a scris Cristian Vasilcoiu pe Facebook.

Masca de protectie
Masca de protectie

Secretarul de Stat al Ministerului Muncii, Cristian Vasilcoiu, a venit cu o precizare importantă legată de măștile FFP2. Potrivit acestuia, în comunicatul de presă remis de către Guvern se arată clar că, dacă va fi luată o decizie, se vor putea purta atât măști FFP2 cât și măștile chirurgicale folosite în prezent.

Potrivit documentului citat, autoritățile iau în calcul generalizarea la nivelul întregii țări a purtatului corect al „măștii chirurgicale sau a altor tipuri de măști care să respecte standardele FFP2”.

„Continuarea vaccinării a fost subliniată ca fiind cea mai sigură soluție de protejare a vieții și sănătății românilor față de formele grave de îmbolnăvire generate de SARS-CoV-2.

Pe de altă parte, una dintre cele mai eficiente măsuri de prevenție, care ar putea fi generalizată la nivelul întregii țări, rămâne portul corect al măștii chirurgicale sau al altor tipuri de măști care să respecte standardele FFP2”, se arată în comunicat.

Explozie de noi cazuri în România

Marți, 4 ianuarie, a fost înregistrat cel mai mare număr de noi infectări cu coronavirus din ultimele două luni. În doar 24 de ore, 3.900 de români au fost infectați cu COVID-19.

Potrivit cifrelor oficiale, un număr de 92 de probe de secvențiere a genomului au fost pozitive la varianta Omicron, care începe să pună probleme în toată Europa.

„Medical vorbind, aceste măști FFP2 au un grad de protecție sporit față de cele chirurgicale, însă este adevărat că pot apărea probleme în cazul celor care au boli preexistent, precum afecțiuni pulmonare sau cardiace. Un convenient ar fi modul de aplicare pe față, faptul că acoperă mult mai bine o astfel de mască, dar și faptul că unele au filtre care te ajută să respiri mai ușor. Și noi avem în spital astfel de măști și intrăm la pacienți cu ele, sunt și mai durabile, au mai multe straturi și o durată de viață mai mare”, a explicat medicul infecționist Carmen Dorobăț, de la Spitalul Sfânta Parascheva din Iași, pentru impact.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe
Andrei Dumitrescu
Am absolvit facultatea de Științe Politice. Mi-am inceput cariera ca redactor, după care am devenit coordonator la mai multe site-uri de știri, printre care și EVZ.ro. Am fost editor pe...