Se schimbă legea pentru toate firmele din România. Companiile românești vor da mai mulți bani la ANAF. Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihai Daraban, a explicat, miercuri, pentru ce vor fi necesare sumele suplimentare, înainte de depunerea bilanțului.
Mai exact, obligația firmelor de a da mai mulți bani la ANAF este inclusă într-un proiect de modificare a Legii camerelor de comerţ din România, ce se află în dezbatere parlamentară. Concret, companiile vor plăti pentru a fi incluse într-un catalog. Scopul acestuia este de a genera vizibilitate şi oportunităţi reale de promovare şi internaţionalizare, potrivit unor modele consacrate la nivel european.
„Ne preocupă promovarea investiţiilor în România. Nu putem face minuni în ceea ce priveşte exportul, există 25.770 de exportatori înregistraţi în România, dar primii 100 înregistrează 50% din tot exportul şi doar două firme sunt cu capital 100% românesc.
Primii 1.000 înregistrează 81% din tot exportul şi 148 de firme au capital 100% românesc. Cu realism vă spun că exportul îl fac în special firmele străine. Promovarea lipseşte cu desăvârşire. Avem nevoie să sprijinim produsele româneşti cu valoare adăugată mare”, a spus Mihai Daraban.

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României a mai spus că importurile de anul trecut au ajuns la 98,4 miliarde de euro. El a precizat că țara nu se află într-o criză economică, ci într-una a prețurilor mari. Mihai Daraban consideră că economia României este una de subcontractori, în contextul în care nu există un brand românesc cu valoare adăugată mare la export.
Mihai Daraban a mai spus că acel catalog al firmelor ar trebui să arate din ce a fost realizată cifra de afaceri, astfel încât datele să exprime realitatea din teren. Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României a precizat că acest lucru nu este prezentat momentan de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„La ONRC sunt foarte multe coduri CAEN şi nu ştim ce fel de activitate are firma respectivă. Este vorba despre o contribuţie pentru promovare, vă rog să nu o numiţi taxă. Acest proces nu poate fi făcut gratis. Avem cel mai subfinanţat sistem cameral. Suma este modică, dar puţin de la mulţi se strâng suficienţi bani pentru promovare”, a spus Mihai Daraban.
Potrivit președintelui Camerei de Comerţ şi Industrie a României, se vor aduna în jur de 18 milioane de euro pe an. Acești bani pe care firmele îi vor plăti în plus la ANAF vor fi împărţiţi în mod egal la cele 42 de camere judeţene de comerţ şi industrie.