Se prelungește cu trei zile starea de urgență? Motivul indicat de Augustin Zegrean

Luiza Moldovan 12.05.2020, 09:00
Se prelungește cu trei zile starea de urgență? Motivul indicat de Augustin Zegrean

Proiectul de lege privind ridicarea stării de urgență a fost adoptat prea târziu pentru ca să poată intra în vigoare înainte de data de 15 mai, dată la care expiră starea de urgență. PSD a pus tunurile pe Guvernul Orban, pe care-l acuză de incompetență.

„Acest guvern incompetent”

Potrivit Constituției și a legilor în vigoare, există niște termene fixe care pun sub un mare semn de întrebare posibilitatea ca starea de urgență să expire pe 15. Nu este timp fizic pentru așa ceva, pentru că e nevoie de două zile pentru a fi contestată la CCR și de încă trei zile, după publicarea în Monitorul Oficial, pentru a intra în vigoare.

„Ne aflăm într-o situație extrem de gravă. Acest guvern incompetent a anunțat de două săptămâni că starea de urgență va fi ridicată. Nu au găsit nimic să pună în loc, nu au făcut nimic în această perioadă, în afară de tunuri pentru firmele de casă, Orban și miniștrii se contrazic cu privire la relaxarea unor măsuri, însă oamenii nu știu ce să facă după 15 mai”, a spus liderul deputaților social-democrați, Alfred Simonis.

Robert Cazanciuc, vicepreședintele Senatului, a spus că Guvernul este iresponsabil, pentru că a tergiversat adoptarea proiectului privind starea de alertă și astfel a forțat Parlamentul să-l treacă prin ambele camere atât de repede.

Fostul președinte al CCR crede că președintele ar trebui să prelungească starea de urgență cu trei zile
Fostul președinte al CCR crede că președintele ar trebui să prelungească starea de urgență cu trei zile

Augustin Zegrean: „Există soluții, dar românii vor la bere”

„E o lipsă de respect față de popor, de Parlament, să nu ai parte de dezbatere cu adevărat importantă, largă, pe un proiect de act normativ care privește o țară”, a spus Robert Cazanciuc.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

La rândul său, Augustin Zegrean este de părere că starea de urgență trebuie prelungită cu trei zile, pentru că orice lege intră în vigoare la trei zile după publicarea în Monitorul Oficial și, deci, că există niște termene bătute în cuie.

„Se publică  în Monitorul Oficial al României și intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei”.

Acesta a făcut trimitere la Art. 78 din Constituție și la Art. 15 din Legea CCR, care prevede că orice lege poate fi contestată la CCR în termen de două zile, dacă a fost adoptată cu procedură de urgență, așa cum este cazul de față.

„Problema este adevarată. Legea nu poate intra în vigoare mai repede de 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, așa scrie în Constituție, art 78. (…) Legea trebuie să intre în vigoare sâmbătă (16 mai – n.red.)

Augustin Zegrean a spus pentru Digi 24 că sunt soluții, dar că acestea nu vor conveni românilor, care vor „să scape, să iasă la bere„.

„Președintele ar trebui să prelungească starea de urgență cu trei zile”

„Nu avem niciun text în Constituție care să permită ca lucrurile astea să nu se întâmple, iar pe portalul Comisiei de la Veneția e o decizie în care scrie că, chiar și în stare de urgență, statul de drept trebuie să fie respectat”, a subliniat Augustin Zegrean.

Fostul președinte al CCR crede că președintele ar trebui să prelungească starea de urgență cu trei zile. Chiar și cu o lună, dacă vrea. „Dacă nu pot să rezolve problema până sâmbătă, de sâmbătă, toate măsurile luate prin ordonanțe militare se pun deoparte„, a spus acesta.

După ieșirile PSD, premierul Ludovic Orban a sugerat că situația s-ar putea rezolva printr-o ordonanță de urgență care va fi adoptată joi.

Urmăriți Impact.ro și pe