Se plafonează prețurile la RCA în România? „Emoția din piață e firească”

09 03. 2023, 23:08

ASF a publicat noile tarife de referință pentru polițele RCA 2023 și arată o creștere pentru toate categoriile de vârstă și toate capacitățile cilindrice față de anul trecut. Astfel, a crescut de la 1.286 lei pentru un autoturism cu capacitate egală sau mai mică de 1.200 mc, la 1.822 lei. La câteva zile de la publicarea noilor tarite, Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF) ia în calcul plafona prețurile RCA.

ASF, despre plafonarea prețurilor RCA

Cel mai mult pentru asigurarea RCA vor plăti șoferii sub 30 de ani care conduc mașini cu capacitatea cilindrică de peste 2.500 de centimetri cubi, valoarea tarifului de referință fiind de 4.709 de lei pe an. La polul opus, cea mai ieftină asigurare obligatorie va fi plătită de șoferii între 51 și 60 de ani care conduc mașini cu motoare sub 1200 de centimetri cubi.

Față de tarifele de referință RCA publicate de ASF în februarie 2022, creșterile procentuale ale primelor variază între 10% și 40%. După discuțiile cu privire la creșterile de până la 40%, Autoritatea de Supraveghere Financiară ia în calcul o plafonare a tarifelor RCA pentru o perioadă determinată, în vederea protecției consumatorilor.

Prețurile RCA ar putea fi plafonate.

Noi am observat emoția firească din piață cu privire la majorarea tarifelor de referință pentru RCA. Vă sesizez că avem acolo la categoriile la care se încadrează peste 90% din automobilele asigurate RCA o creștere medie de circa 16 procente. Cu toate acestea, sau mai ales în acest context, atenție, confirm, în vederea protecției consumatorilor, că ASF ia în calcul plafonarea tarifelor RCA pentru o perioadă determinată de timp. Vom vedea exact care va fi soluția concretă. Analizăm toate datele necesare unei astfel de decizie”, a declarat Daniel Apostol, purtător de cuvânt al ASF, pentru Digi 24.

ASF a mai avut o inițiativă de plafonare a tarifelor RCA

După publicarea tarifelor de referință, ASF a cerut firmelor de asigurări să nu facă speculații și să nu impună tarife exagerate la RCA. ASF a mai avut o inițiativă de plafonare a tarifelor RCA în urmă cu un an, proiectul fiind înaintat Ministerului de Finanțe în luna februarie 2022.

Referitor la creşterea poliţelor RCA, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a spus că piaţa este liberă, dar că în cazul în care se va stabili că au existat „înţelegeri în spatele uşilor închise”, autorităţile vor face investigaţiile necesare.

În februarie anul trecut, principalul jucător de pe piața RCA, City Insurance, a dat faliment, iar prețurile polițelor de asigurare au început, de atunci, să crească.