Se întâmplă cu prețurile la apartamente în 2023, este inevitabil: abia acum a început criza imobiliară

Gabriel Peneș 12.01.2023, 13:45
Se întâmplă cu prețurile la apartamente în 2023, este inevitabil: abia acum a început criza imobiliară

Se întâmplă cu prețurile la apartamente în 2023. După o perioadă de creștere semnificativă în acest domeniu, ce a creat o nouă bulă imobiliară, europenii se află în fața unei adevărate crize imobiliare, specialiștii prognozând o scădere substanțială a prețurilor locuințelor în acest an. De acest trend european nu va scăpa nici România, în ciuda rezultatelor bune din 2022.

Se întâmplă cu prețurile la apartamente în 2023, este inevitabil

După o perioadă de creștere substanțială, prețurile locuințelor europene vor scădea în 2023, fără perspectiva unei reveniri semnificative în următorii trei ani, deoarece piața suferă din cauza creșterii ratelor ipotecare, potrivit agenției de rating S&P Global, citată de Financial Times.

La mijlocul acestei săptămâni, agenția de rating și-a retrogradat prognoza de creștere a prețurilor locuințelor și se așteaptă acum ca majoritatea țărilor europene să raporteze o contracție în acest an, cu rate cuprinse între 0,5% în Franța și 4,4% în Portugalia.

Prețurile locuințelor din Germania ar urma să scadă cu 2% în 2023, în timp ce Marea Britanie ar urma să înregistreze o scădere mai mare, de 3,5%.

Vorbim, de fapt, despre o tendință care, cel puțin la nivel european, pare improbabil să nu se resimtă în fiecare colț al bătrânului continent. Nu de alta, dar inflația galopantă și măsurile bancare agresive au făcut valuri în aproape fiecare țară din Europa, măsuri care își vor face resimțite efectele chiar și în anii următori.

Se întâmplă cu prețurile la apartamente în 2023, este inevitabil: abia acum a început criza imobiliară
La nivel european, România ocupă locul 3 în topul țărilor cu cele mai ieftine locuințe, cu un preț mediu de 1.266 Euro pe metru pătrat

Abia acum a început criza imobiliară

Agenția preconizează un declin al prețurilor locuințelor în majoritatea țărilor europene în 2023 și până în 2024 pentru altele, cu puține sau deloc perspective de revenire puternică până în 2025, scrie economedia.ro.

Ratele la creditele ipotecare au crescut în toată Europa, ca urmare a creșterii ratelor de politică monetară ale băncilor centrale, care luptă împotriva inflației foarte ridicate. Ca urmare, prețurile locuințelor și investițiile vor avea probabil de suferit.

Economistul-șef de la S&P Global, Sylvain Broyer, a declarat că va fi nevoie de timp pentru ca prețurile de pe piață și investițiile să se adapteze la ratele mai mari ale dobânzilor, iar în funcție de structura creditelor ipotecare, unele țări ar putea avea nevoie de mai mult timp decât altele.

La începutul acestei săptămâni, statisticile oficiale au arătat că prețurile locuințelor au scăzut între al doilea și al treilea trimestru din 2022 în multe țări europene, inclusiv în Germania, Danemarca și Suedia.

Cu toate acestea, agenția transmite că prețurile locuințelor „nu se vor prăbuși”, deoarece vor continua să fie susținute de oferta limitată, de o piață a muncii puternică și de bogăția ridicată a gospodăriilor.

Pe de altă parte, tranzacțiile imobiliare au crescut anul trecut, în România, cu 11% față de nivelul din 2021, conform datelor Oficiului de Cadastru și Publicitate imobiliară. La nivel european, România ocupă locul 3 în topul țărilor cu cele mai ieftine locuințe, cu un preț mediu de 1.266 Euro pe metru pătrat, conform studiului Deloitte Property Index 2022, realizat prin analiza a 23 de țări din Europa.

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriel Peneș
- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996       -    Redactor, playtech.ro, 23.06.2021 -       -     Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06....