Se deschide sezonul căutărilor de locuințe de închiriat. Prețul chiriilor din București pentru studenți

Dumitrică Roxana 12.08.2022, 22:10
Se deschide sezonul căutărilor de locuințe de închiriat. Prețul chiriilor din București pentru studenți

Pentru studenți, începe sezonul căutărilor de locuințe de închiriat, în mod ideal, în apropierea universităților.

Ce opţiuni au studenţii

Fie că își doresc să fie cât mai aproape de facultate, fie că le este suficient accesul la o stație de metrou care să le faciliteze accesul cât mai rapid la cursuri, studenții pot găsi o mare varietate de opțiuni, în funcție de bugetul alocat și de preferințe.

Fie că își doresc să stea singuri într-o garsonieră, fie că vor să împartă un apartament de 2 camere cu un prieten sau un coleg, studenții au de pus în balanță o distanță mai mică față de centru versus un nivel superior de confort și de design interior, pentru a găsi o chirie care să corespundă bugetului alocat.

Cât a ajuns să coste un apartament cu 3 camere în București, în august 2020. Prețurile au explodat
 

Cât diferă preţurile, în funcţie de zonă

Diferența de preț medie între chiriile la garsoniere și apartamente de 2 camere variază de la 100 E în sectorul 6 la 190 E în sectorul 1. Dacă studenții sunt dispuși să nu locuiască singuri, ci să împartă cu un coleg sau partener un apartament de 2 camere, vor plăti în plus cu 50% față de prețul chiriei la garsonieră.

Studenții facultăților din cadrul Universității București  sau cei care își doresc să fie mai aproape de Centrul Vechi și să ia metroul până la facultatea la care studiază, oricare ar fi ea, în zona Universității vor găsi garsoniere cu o chirie medie de 350 E, cu foarte puține excepții coborând până la 300 E, pe măsură ce bucătăria este mai mică sau integrată în camera principală.

În zona Universității, apartamentele de 2 camere renovate și mobilate recent au o chirie medie de 550 E.

Spre periferie, preţurile scad simţitor. De exemplu, un apartament în Militari Residence sau Popeşti Leordeni, complet mobilat şi utilat nu depăşeşte 350 de euro, iar cu puţin noroc, tinerii pot găşi garsoniere la mai puţin de 250 de euro.

 

 

Urmăriți Impact.ro și pe