EXCLUSIV

Se dă interzis la obiceiul românilor de a-și trata răcelile cu antibiotice luate după ureche? Colegiului Farmaciștilor, replică pentru ministrul Rafila: ”Reglementare excesivă”

Alexandru Catalan 31.03.2023, 19:53
Se dă interzis la obiceiul românilor de a-și trata răcelile cu antibiotice luate după ureche? Colegiului Farmaciștilor, replică pentru ministrul Rafila: ”Reglementare excesivă”

Recentul anunț al Ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, pe tema posibilului acces mai restrâns al populației la consumul de antibiotice, e departe de a fi rămas fără ecou. Iată ce spune Doinița Nela Cocriș, farmacist primar și vicepreședinte al Colegiului Farmaciștilor din România (CFR), în exclusivitate pentru Impact.ro, despre această reglementare.

”Nu cred că reglementarea excesivă a fenomenului va rezolva situația”

În timp ce ministrul în funcție spune că am putea asista în curând la o perioadă de timp în care antibioticele să nu mai poată fi luate din farmacii nici măcar în baza unei simple rețete, există și alte voci, autorizate, la rândul lor, care spun că tema e delicată și că trebuie tratată cu multă atenție:

„Anunțul ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, e unul care pleacă de la anumite statistici. În plus, fiind medic de specialitate, cu multă experiență de laborator, știe cu mult mai multă acuratețe ca noi ceilalți că se pot întâmpla situații dintre cele menționate chiar de el, și anume dintre acelea în care, din cauza consumului excesiv de anitibiotice, să apară efecte contrare. Și atunci, pacientul va fi cel care avea de suferit, în primul rând. Fiindcă el va avea nevoie în acest caz de spitalizare și de alte tratamente, mult mai costisitoare. Cu toate acestea, nu cred că reglementarea excesivă a fenomenului va rezolva situația”, a declarat, exclusiv pentru Impact.ro, Doinița Nela Cocriș, farmacist primar și vicepreședinte al Colegiului Farmaciștilor din România (CFR).

Doinița Nela Cocriș are multă experiență în domeniul farmaciilor și al aprovizionării acestora

”Când vezi omul, în fața ta, cu problemele sale, trebuie să-l ajuți”

Ea mai este de părere că trebuie încercată mai întâi o soluție de comun acord, între medicii de familie, farmaciști, reprezentați ai Ministerului Sănătății, dar și ai asociațiilor de pacienți:

„Trebuie să ne așezăm cu toții la aceeași masă și să găsim împreună o cale de ieșire. Și medici de familie, fiindcă rețetele pleacă de la ei, și farmaciști, fiindcă și noi suntem de multe ori chemați să găsim o soluție, așa cum s-a întâmplat și în lunile recente, când ne-am confruntat cu mari probleme în aprovizionarea cu antibiotice și a trebuit să găsim înlocuitori, cu concursul medicilor, și reprezentanți ai ministrului, dar și ai asociaților de pacienți”, mai indică Doinița Nela Cocriș, exclusiv pentru Impact.ro

În opinia sa, factorul principal rămâne omul, pacientul.

„Omul rămâne cel mai important factor, în toată chestiunea asta. Atunci când îl vezi, în fața ta, cu problemele sale, trebuie să-l ajuți. Realitatea e cea care ar trebui să primeze”, adaugă vicepreședintele CFR.

Pe de altă parte, în bogata sa experiență, din domeniul farmacologic, Doinița Nela Cocriș spune că, cel puțin în zona în care activează, cea a Sucevei, nu are cunoștință despre cazuri de persoane, care, din cauza abuzului de anitibiotice, să-și fi pus viața în pericol: „La noi, în zona Sucevei, nu știu pe nimeni care să fi avut probleme cu așa ceva. Dar, foarte probabil, statisticile naționale pot indica o altă realitate”.

Criza de antibiotice pare a fi departe de a se încheia

Pe de altă parte, vicepreședintele Colegiului Farmaciștilor din România reamintește și de recenta criza de antibiotice cu care sistemul românesc s-a confruntat, chiar în această iarnă:

„În vara trecută, am avut câteva luni bune, fiindcă s-a interzis pentru un timp exportul de medicamente. Dar, apoi, știm bine cu toții ce s-a întâmplat. În plus, în piață sunt zvonuri conform cărora anitibioticele vor lipsi în continuare, din motivele cunoscute, cele legate de prețul acestora de vânzare”, conchide Doinița Nela Cocriș.

Autoritățile sanitare actuale par decise să stopeze un fenomen larg răspândit în România, cel al consumului de antibiotice după ureche, prezent în societatea noastră încă din vremea regimului comunist, în care gripa se trata cu antibiotice, „tratament” încă obișnuit pentru mulți români. Rămâne însă de văzut în ce măsură această tendință va putea fi și stopată.

Gabriela Cristea se poate considera o norocoasă
Urmăriți Impact.ro și pe