Scumpirea alimentelor produce scandal în România. „Trebuie să intervină în piață, la cei care își îngroașă buzunarele pe spatele românilor”

Stan Filon 15.04.2022, 09:27
Scumpirea alimentelor produce scandal în România. „Trebuie să intervină în piață, la cei care își îngroașă buzunarele pe spatele românilor”

Scumpirile din România par a scăpa de sub control, iar specialiștii spun că o parte din vină o are și inflația care a depășit 10%, însă recunosc că multe dintre prețuri au crescut doar din pix. Astfel, producătorii și vânzătorii încearcă să profite de această situație și să crească nejustificat prețurile la alimente. Aceștia vor avea însă surprize neplăcute, chiar de Paște, deoarece autoritățile îi vor lua la bani mărunți. Autoritățile îi roagă și pe cetățeni să-i boicoteze pe comercianții care cresc prețurile excesiv.

Scumpirea alimentelor produce scandal în România

România a fost martora unor scumpiri foarte mari la alimente, în unele luni, iar specialiștii spun că românii se vor confrunta și cu alte majorări de prețuri. Mulți spun că vor urma „scumpiri istorice”, cum nu s-a mai întâmplat în țara noastră în ultimii 20 de ani. S-a ajuns deja în situația în care ărețurile din România să le depășească pe cele din Germania, Italia sau Marea Britanie, însă salariul mediu din țara noastră este de cel puțin două ori mai mic. Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a comentat această situație și spune că Guvernul României a cerut controale severe.

„Statul român intervine, inclusiv prin măsurile prezentate de către Guvernul României. Avem câteva lucruri foarte precise. Faptul ca produsele românești să ajungă la procesatori în așa fel încât procesatorii să vină cu prețuri pe piață mai mici. Sunt ajutoare de stat pentru companiile din zona agricolă și pentru producători în așa fel încât să își mențină prețul la un nivel adecvat. Ministrul Agriculturii a solicitat Consiliului Concurenței și Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului să investigheze dacă există speculanți pe piață. E clar că inflația are un efect, dar apar și aceste ajustări de prețuri care nu sunt adecvate. Este o solicitare oficială făcută de către Guvernul României către această agenție. Trebuie să intervină în piață, la cei care își îngroașă buzunarele pe spatele românilor și pentru asta trebuie o reacție rapidă, pe lângă măsurile care au fost prezentate deja de către Guvernul României”, a declarat Victor Negrescu la Antena 3.

Scumpirea alimentelor produce scandal in Romania
Scumpirea alimentelor produce scandal in Romania

Încep controalele în piețele și magazinele din România

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) va controla toţi agenţii economici din pieţe şi din magazine care, în perioada de Paşte, practică preţuri speculative la alimente. Președintele Autorității le cere însă și românilor să acționeze, necumpărând marfa scumpă.

„Comerţul este liber în România şi preţurile sunt permise indiferent de adaosul comercial. Trist este că exact o parte dintre cei care se plângeau de majorarea preţurilor la combustibil sau la energie, la utilităţi în general, sunt probabil unii dintre cei care probabil astăzi aşează pe tarabe preţuri speculative legate de acest moment. ANPC face tot ceea ce îi stă în putinţă, dar avem nevoie de sprijinul consumatorilor să fie şi ei cei care sancţionează. Dacă un furnizor de carburanţi n-ar fi avut în ziua respectivă niciun consumator, sancţiunea ar fi fost mult mai mare decât amenzile mult prea mici pe care le aplică autoritatea noastră. Astăzi se achită jumătate din minim şi se ajunge în situaţia în care marii operatori comerciali plătesc 500 de lei. (…)

Este tema principală pe care Ministerul Agriculturii a solicitat-o tuturor autorităţilor implicate, să vedem dacă cei care astăzi comercializează la preţ speculativ sunt ceea ce pretind a fi. Acţiunea, chit că am devoalat-o înaintea începerii, cu siguranţă nu-i va împiedica pe aceştia să fugă cu roşiile şi cu morcovii de pe tarabă. Cu siguranţă îi vom găsi acolo, pentru că ceea ce nu v-am spus este piaţa cu care vom începe această acţiune. Dar cu siguranţă unora le vom face Paştele foarte frumos, vor primi de la Iepuraş un control de la ANPC”, a susţinut preşedintele instituţiei, Horia Constantinescu.

Pe de altă parte, fostul președinte PNL Florin Cîțu a spus că guvernul pregătește niște măsuri drastice, care se vor reflecta tot asupra românilor. Nu a putut spune mai mult, de teama de a nu fi dat pur și simplu afară din partid.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...