Vin schimbări importante pentru șoferii din București! Compania Municipală Parking se pare că a găsit soluția să dubleze numărul de parcări din Capitală. Pentru asta, însă, și-a propus să ajungă s încaseze de la bucureșteni nu mai puțin de 1.000.000 de lei pe zi! Cum vrea să facă asta? Ei bine, conducerea companiei vrea să închidă cu bariere 10 parcări mari din București, dar și să-i amendeze drastic pe șoferii care parchează neregulamentar.
Așadar, Compania Municipală Parking își propune să încaseze 1 milion de lei pe zi din administrarea parcărilor publice ale Primăriei Capitalei, iar pentru a-și atinge obiectivul financiar și-a propus prin bugetul pe anul 2022 investiții de peste 26 de milioane de lei. Printre aceste investiții se numără și închiderea cu barieră a 10 parcări publice din București. De asemenea, șoferii care vor parca neregulamentar se se vor trezi cu rloțile blocate și vor fi nevoiți să plătească amenzi.
Cu toți acești bani, compania își propune să dubleze în acest an numărul de locuri de parcare, prin marcarea acestora acolo unde este posibil pe domeniul public. Vrea să monteze parcometre și bariere și să pună stâlpișori pentru ca în zonele respective să nu se mai poată parca gratis pe trotuar. Chiar dacă și-a propus să facă toate aceste investiții de 26 de milioane de lei, compania municipală are un buget estimat la 19 milioane lei în 2022, din care nu mai puțin de 15 milioane merg pentru salarii. Compania are doar 190 de angajați care primesc după un calcul simplu peste 6500 de lei, în medie, pe lună.
„Din punct vedere economic, obiectivul companiei este realizarea unor venituri de cel puțin 1.000.000 lei/zi din exploatarea parcajelor, aproximativ 50.000.000 EUR/an, ceea ce va duce la amortizarea investițiilor în maxim 6 luni de la implementarea proiectului”, se arată în proiectul de buget.